Fotbal intern

Gigi Mulțescu a dezvăluit motivul absenței lui Adam Nemec: ”O problemă de viață și de moarte”

10.04.2021 | 11:44
Gigi Multescu a dezvaluit motivul absentei lui Adam Nemec O problema de viata si de moarte
ADVERTISEMENT

Atacantul Adam Nemec a părăsit cantonamentul lui Dinamo, cu doar câteva ore înaintea confruntării cu Academica Clinceni, pierdută de ”câini” cu 1-3.

Antrenorul Gigi Mulțescu a dezvăluit că situația slovacului impunea această decizie, însă a adăugat că nu are acceptul fotbalistului și al clubului să spună concret despre situația neprevăzută.

ADVERTISEMENT

Reintegrat în programul de pregătire al echipei, după o accidentare care l-a ținut departe de gazon aproape două luni, slovacul a fost titular în etapa precedentă, în înfrângerea lui Dinamo, scor 0-1, pe terenul campioanei CFR.

Gigi Mulțescu: ”Și Nemec, și noi am aflat în ziua meciului”

Atacantul care a jucat în 21 de partide în acest sezon de Liga 1 pentru Dinamo este un fotbalist important în angrenajul echipei, cu atât mai mult cu cât Gigi Mulțescu se confruntă cu o situație foarte dificilă în ceea ce privește lotul de jucători, și numeric, dar mai ales valoric. Plecarea lui inopinată a complicat și mai mult strategia tehnicianului.

ADVERTISEMENT

”În cazul lui Nemec e ceva obiectiv. Nu am OK-ul de la el ca să spun mai multe. A spus clar că e o problemă de viață și de moarte. Da, în ziua meciului a aflat. Și eu tot atunci. Dar eu și clubul nu putem spune mai multe în acest moment”, a declarat Mulțescu, sâmbătă dimineața, la Digisport.

Fără Nemec, Dinamo a început jocul cu Academica Clinceni cu un singur atacant, Andrei Blejdea, iar pe parcurs au mai intrat Robert Moldoveanu și Joseph Akpala.

ADVERTISEMENT

Gigi Mulțescu condamnă atitudinea lui Grigore, care a petrecut cu lăutari de ziua lui

Tehnicianul de 69 de ani a fost foc și pară pe Ricardo Grigore, fotbalist care cu doar două zile înaintea partidei cu Academica Clinceni a organizat o petrecere de pomină, cu lăutari.

”Cu Ricardo Grigore nu am vorbit după meci. Și dacă situația echipei era bună, nu se putea face așa ceva! Le-am zis jucătorilor: «Vreau să fiți ca niște fete mari în perioada asta!». Le-am spus că nu facă nimic greșit, să își păstreze energiile. Asta ne mai lipsea…”, a adăugat Mulțescu, pentru sursa amintită.

ADVERTISEMENT

După eșecul cu Academica, scor 1-3, din ultima etapă a sezonului regulat, Dinamo va intra în play-out cu 14 puncte și va lupta pentru evitarea retrogradării.

2 puncte a adunat Dinamo în ultimele 10 etape de campionat

ADVERTISEMENT