Fotbal intern

Gigi Mulțescu dă de pământ cu Marcel Bîrsan și face o aluzie către CFR: „Se simte un iz de Paszkany și Mureșan”

05.04.2021 | 22:51
Gigi Multescu da de pamant cu Marcel Birsan si face o aluzie catre CFR Se simte un iz de Paszkany si Muresan
ADVERTISEMENT

Dinamo a pierdut meciul cu CFR Cluj din „Gruia”, însă a rezistat eroic partidei, după ce a rămas fără doi jucători încă din minutul 37, Marcel Bîrsan, arbitrul partidei, eliminându-i pe Paul Anton (’31) și pe Florin Bejan (37’).

Gigi Mulțescu a comentat dur arbitrajul lui Marcel Bîrsan și a făcut o aluzie la fost conducere a CFR-ului, spunând că „se simte un iz de Paszkany și Mureșan”.

ADVERTISEMENT

La finalul meciului, jucătorii lui Dinamo și antrenorul Gigi Mulțescu l-au atacat pe Marcel Bîrsan pentru deciziile luate în prima repriză și speră că prin felul în care s-au descurcat cu doi oameni în minus încă din prima repriză, să le dea un exemplu de unitate și să își salveze sezonul în play-out.

Gigi Mulțescu, atac dur la adresa lui Marcel Bîrsan

Gigi Mulțescu a vorbit la finalul partidei, însă nici el nu l-a omis pe Marcel Bîrsan, despre care spune că a luat niște decizii teribile împotriva echipei sale: „Mă încearcă un sentiment de indignare, miroase a iz de Paszkany și Mureșan. E inimaginabil ce poate să facă un om îmbrăcat în negru, care parcă e predestinat să îmbrace această culoare. Acești arbitri nu sunt oameni. Cuvintele sunt sărace pentru ce au făcut băieții în seara asta, cum au acoperit terenul în 8 jucători de câmp. 

ADVERTISEMENT

E tragică situația, dar o să vedem câți morți, absenți și răniți vom avea. Ne adunăm, nu ne predăm, nu mor câinii când vor alții. 

Când ai numai copii portari, ai nevoie și de experiență. Și-a așteptat rândul și se vede ce portar cu experiență am luat”.

ADVERTISEMENT

Jucătorii lui Dinamo îl critică pe Marcel Bîrsan după meciul cu CFR Cluj

Jucătorii lui Dinamo au rezistat cu doi oameni în minus încă din minutul 37 al partidei cu CFR Cluj, însă golul din minutul 80 al lui Bilel Omrani le-a răpit șansa „câinilor” de a obține un rezultat eroic.

La finalul meciului, jucătorii „câinilor” l-au criticat pe Marcel Bîrsan. Deian Sorescu a analizat partida și a numit arbitrajul „penibil”: „Este o înfrângere, ne doare, pentru că noi suntem în lupta de jos, dar am avut atitudine. Sunt mândru de ce am arătat azi, pot să plec cu capul sus.

ADVERTISEMENT

Am arătat ca o echipă. E greu să joci cu doi oameni în minus. Mi s-au părut prea ușoare eliminările. Mi s-a părut penibil. Nu a fost de al doilea galben la Bejan, dar asta e, mergem mai departe.

Trebuie să avem curaj, pentru că purtăm un tricou greu, dar doar prin atitudine putem răzbate.

Gudmund Kongshavn, portarul norvegial al lui Dinamo, e plăcut impresionat de cum s-a descurcat în primul său meci: „CFR e o echipă foarte bună și e o realizare mare a ceea ce am făcut noi azi, cred că meciul următor vom câștiga. Am vorbit mult cu Marius Nicolae, Dinamo are o istorie mare, niște suporteri extraordinari, am jucat mult în Norvegia și e o experiență bună pentru mine.

E primul meci pe care l-am jucat anul ăsta, am avut emoții. Impresia mea este că jucătorii români sunt mai tehnici decât cei din liga norvegiană. 

ADVERTISEMENT