Fotbal intern

Gigi Mulţescu, demis de la Astra Giurgiu? “Am avut o şedinţă, probabil că voi pleca” Comunicatul clubului

10.11.2018 | 20:38
Gigi Multescu demis de la Astra Giurgiu Am avut o sedinta probabil ca voi pleca Comunicatul clubului

Gigi Mulţescu este în pericol să fie demis de la Astra Giurgiu. Echipa sa a pierdut cu 1-2 meciul împotriva lui CSM Poli Iaşi şi a declarat imediat după meci că a fost ameninţat cu demiterea înainte de meci dacă nu va reuşi să obţină 12 puncte din următoarele 4 etape. 

UPDATE, ora 20:38. Astra a dat un comunicat de presă prin care anunţă schimbări masive la nivelul conducerii, dar şi la nivel de obiectiv, care s-a transformat din calificarea în play-off în salvarea de la retrogradare.

“Constantând forma foarte slabă și, mai ales, rezultatele modeste ale echipei noastre, obiectivul clubului Astra pentru acest sezon va fi schimbat, din ocuparea locurilor 1-3, în salvarea de la retrogradare!  În urma rezultatelor slabe, care periclitează obiectivele de performanță ale clubului Astra, ne vedem nevoiți să anunțăm reorganizarea activității, urmând să procedăm la schimbări atât pe partea băncii tehnice, cât și din punct de vedere administrativ și al lotului de jucători. În acest sens, luni va avea loc o ședință de analiză, sancțiunile urmând să respecte R.O.I. al clubului, precum și regulamentele disciplinare ale FRF”, se arată în comunicat.


UPDATE, ora 18:55. Conducerea Astrei l-a sunat pe Edi Iordănescu pentru a prelua postul de antrenor al echipei. Anul trecut, Edi Iordănescu a reuşit să califice echipa în play-off, însă a fost demis de patron din cauza rezultatelor slabe din play-off.


Acest obiectiv îndrăzneţ trasat de conducere nu mai poate fi îndeplinit după eşecul împotriva Iaşului şi antrenorul se aşteaptă să fie demis: “Am avut o şedinţă cu cei din conducere şi mi s-a transmis că trebuie să câştigăm 4 meciuri din 4. Acum e clar că nu mai avem cum să le câştigăm. Deci, probabil voi pleca. Rămâne de văzut dacă se va materializa această demitere, dar aşa am discutat. Dacă obiectivul este în pericol, asta este. Mi s-a spus acest lucru, rămâne de văzut dacă voi pleca sau mai rămân”, a declarat Gigi Mulţescu.

Marius Maldarasanu urmareste meciul de fotbal dintre Astra Giurgiu si FC Voluntari, din etapa a VII-a a Ligii 1 Betano, disputat pe stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, sambata, 1 septembrie 2018.
Marius Maldarasanu urmareste meciul de fotbal dintre Astra Giurgiu si FC Voluntari, din etapa a VII-a a Ligii 1 Betano, disputat pe stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, sambata, 1 septembrie 2018.

Gigi Mulţescu, demis de la Astra Giurgiu?! L-a înlocuit pe Măldărăşanu în septembrie

Antrenorul lui CSM Poli Iaşi, Flavius Stoican a recunoscut că nici pentru el nu este o situaţie prea roz şi s-ar fi putut pune problema unei plecări dacă echipa sa nu s-ar fi impus la Giurgiu: “La noi, atmosfera este bună şi cu această victorie moralul jucătorilor a crescut. Eram şi eu într-o situaţie delicată pentru că nu acumulam puncte”, a spus Stoican la finalul confruntării.

Astra Giurgiu a deschis scorul în minutul 43 al confruntării cu Poli Iaşi prin Vali Gheorghe. Ieşenii au întors rezultatul în repriza secundă având un om în minus. Platini a egalat în minutul 51 şi Andrei Cristea a adus golul victoriei în minutul 59 din penalty.

Gigi Mulţescu a venit pe data de 2 septembrie la Astra Giurgiu după ce patronul Ioan Niculae a decis să îl demită pe antrenorul Marius Măldărăşanu, deşi acesta era neînvins după primele 7 etape. Astra are 3 înfrângeri la rând în campionat şi a alunecat pe locul 6 cu 20 de puncte. După această etapă, giurgiuvenii pot aluneca de pe locurile de play-off.