Fotbal intern

Gigi Mulțescu, primul interviu după demisia de la Dinamo. „Atâta pot, săracii…” Ce spune de Dusan Uhrin. Exclusiv

14.04.2021 | 01:23
Gigi Multescu primul interviu dupa demisia de la Dinamo Atata pot saracii Ce spune de Dusan Uhrin Exclusiv
ADVERTISEMENT

Gigi Mulțescu și-a anunțat demisia după meciul pierdut de Dinamo la Giurgiu, 0-1 cu Astra în primul joc al „dublei” din semifinalele Cupei României. FANATIK i-a luat primul interviu după demsie pentru a afla de ce a renunțat și ce spune despre venirea rapidă a lui Dusan Uhrin Jr. pe locul care nu s-a răcit încă după plecarea sa…

Vizibil marcat de nereușitele pe bandă rulantă ale lui Dinamo, Gigi Mulțescu, „Smurd” pentru speranțele tuturor „câinilor” într-o redresare miraculoasă a situației dezastruoase în care au adus pe Dinamo patronul-cămătar Ionuț Negoiță și patronul-escroc Pablo Cortacero, a anunțat că se dă la o parte încă de la finalul înfrângerii din „Ștefan cel Mare” în fața Academicii Clinceni, în care Dinamo era condusă cu 3-0 încă din minutul 17…

ADVERTISEMENT

De ce s-a răzgândit și a condus echipa și la Giurgiu, ce l-a făcut să-și definitiveze până la urmă decizia de a demisiona, după a șasea înfrângere consecutivă, și ce părere are de succesorul său, cehul Dusan Uhrin, aflați în interviul exclusiv FANATIK care urmează.

Gigi Mulțescu, primul interviu după demisia de la Dinamo. „Atâta pot, săracii…” Ce spune de Dusan Uhrin Jr.

De ce ați renunțat la Dinamo, domnule Mulțescu?

– Din cauza rezultatelor slabe. Pe antrenori îi țin rezultatele. Pe mine nu m-au ținut de data asta. Lipsa rezultatelor înseamnă că trebuia să plec.

ADVERTISEMENT

Dar a trecut numai o lună de când ați preluat echipa…

– Da, dar situația era urgentă, nu aveam timp să construiesc mai mult, trebuia să improvizez din ce este acum în lot. N-am avut timp, n-am avut noroc, n-am avut din ce să aleg… sau n-am avut eu inspirație mai mare… au fost accidentări, suspendări și ghinioane.

Ce să mai zic dacă am ajuns să ne scoatem mingea din poartă… din poarta adversă vreau să spun… ne-am scos un gol ca și marcat… la foarfeca ai a lui Blejdea în Nemec… parcă e blestem, ghinion…

ADVERTISEMENT

Am avut 70-72 la sută posesie și, patru, cinci ocazii… am dominat și am pierdut… Și cum fotbalul se joacă pe goluri, nu pe ocazii sau posesie… plec, las pe altul mai inspirat și mai norocos…

De ce ați mai rămas la echipă după înfrângerea cu Academica Clinceni, când v-ați anunțat intenția de a renunța?

ADVERTISEMENT

– M-am întors după meciul cu Clinceni pentru că era aproape, la doar trei zile, meciul următor, ăsta de la Giurgiu și nu puteam să stric liniștea echipei, atâta câtă mai e… n-am plecat de atunci pentru echilibrul echipei… pentru Dinamo. N-a fost de-ajuns…

Gigi Mulțescu: „Am avut așteptări mai mari de la anumiți jucători. Am fost sigur că pot să-i capacitez… dar sunt și ei într-un stres cumplit… sub o presiune imensă…”

Ce vă reproșați, ce le reproșați jucătorilor?

– Mie îmi reproșez că am fost prea credul… am crezut că pot să fac mai mult decât s-a dovedit că am făcut… Și crede-mă că am făcut tot ce am știut, tot ce am considerat că va fi benefic echipei…

Iar jucătorilor… Ce să le reproșez eu jucătorilor? Atâta pot, săracii, au vrut, dar n-au putut. Recunosc că am avut așteptări mai mari de la anumiți jucători. Am fost sigur că pot să-i capacitez… dar sunt și ei într-un stres cumplit… sub o presiune imensă… Am clacat împreună, eu plec, ei rămân să salveze ce mai este de salvat…

V-a deranjat venirea lui Dusan Uhrin Jr. la București?

– Nu, pentru că nu știam nimic de Uhrin, nu auzisem de varianta asta și, oricum, eu eram hotărât să las pe altul să încerce ce n-am reușit eu. Uhrin este un profesionist adevărat, dar trebuie să știe că îl așteaptă o perioadă cumplit de grea.

  • „Îmi pare rău de suferința vizibilă a lui Gigi Mulțescu din două puncte de vedere. Unu: pentru că a «ars» mai repede decât ar fi trebuit, cum li se întâmplă numai celor implicați, devotați meseriei și echipei, a pus suflet și patimă în tot ce a făcut. Și în al doilea rând pentru la finalul carierei a avut ghinionul să se confrunte cu o echipă cu asemenea doar purtători de ghete de fotbal aduși dubios la Dinamo de tot felul de neaveniți în ultimii doi ani. Nu putea să inventeze jucători din amatori într-o lună de zile” – Cornel Dinu

Cifrele meciului Astra – Dinamo 1-0

  • 44%-56% posesie
  • 4-9 ocazii de gol
  • 3-2 șuturi pe poartă
  • 1-7 șuturi pe lângă poartă
  • 13-27 lovituri libere
  • 3-7 cornere
  • 2-2 intervenții portar
  • 23-11 faulturi
  • 90-128 atacuri
  • 48-84 atacuri periculoase

(sursa: flashscore.ro)

ADVERTISEMENT