Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Gigi Mustață, mesaj categoric după ce Olimpiu Moruțan a „trădat” FCSB și a mers la Rapid: „Putem noi să-l luăm cu japca?”

Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord a FCSB, a oferit o primă reacție după ce fostul jucător al „roș-albaștrilor”, Olimpiu Moruțan, a decis să semneze cu rivala Rapid.
21.01.2026 | 00:40
Gigi Mustata mesaj categoric dupa ce Olimpiu Morutan a tradat FCSB si a mers la Rapid Putem noi sal luam cu japca
Gheorghe Mustață a vorbit la emisiunea FANATIK SUPERLIGA despre transferul lui Olimpiu Moruțan la Rapid. FOTO: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Olimpiu Moruțan revine în Superliga României la patru ani și jumătate după ce a părăsit-o pe FCSB. Internaționalul român va semna cu rivala „roș-albaștrilor”, Rapid, iar Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord a FCSB, a comentat mutarea într-o intervenție la emisiunea FANATIK SUPERLIGA.

Gheorghe Mustață, prima reacție după transferul lui Olimpiu Moruțan la Rapid

Gheorghe Mustață a reacționat după ce Olimpiu Moruțan a ajuns la un acord cu Rapid. „E fotbalist, e alegerea lui, nu cred că ar trebui să fie cineva supărat. Dacă el a considerat că a prins un salariu mai bun și crede că e bine, eu unul nu sunt supărat. Fotbaliștii își aleg o carieră mai bună pentru ei și un salariu mai bun pentru ei.

ADVERTISEMENT

Dacă el a ales așa, este strict problema lui. Eu nu sunt supărat pe el că a ales Rapid. E posibil să îl conteste, poate, cei de la tribuna I sau cei de la tribuna a doua, dar este strict problema lui. Nu sunt deranjat că joacă la o rivală, de ce să fiu deranjat dacă el asta a ales? Putem noi să-l luăm cu japca sau să facem anumite chestii? Nu.

E alegerea lui, important e la meciurile cu noi să nu joace bine și să luăm noi cele trei puncte. E un fost jucător care a jucat la noi, care, din punctul meu de vedere, și-a făcut treaba. Acum a venit în țară, a ales ce a vrut”, a declarat acesta, în exclusivitate pentru FANATIK. Transferul lui Olimpiu Moruțan la Rapid a fost confirmat de impresarul fotbalistului, Giovanni Becali, iar Horia Ivanovici a dezvăluit în cadrul ediției de luni, 19 ianuarie, a emisiunii FANATIK SUPERLIGA ce salariu va avea internaționalul român la gruparea patronată de Dan Șucu.

ADVERTISEMENT

Gheorghe Mustață s-a pronunțat cu privire la situația lui Daniel Bîrligea

Golgheterul din sezonul trecut al celor de la FCSB, Daniel Bîrligea, traversează o perioadă complicată. Atacantul nu a mai înscris pentru gruparea „roș-albastră” de la meciul cu UTA, disputat pe 26 octombrie, iar în eșecul cu FC Argeș a avut o nouă evoluție dezamăgitoare. „Eu am încredere în Bîrligea.

ADVERTISEMENT

E un băiat extraordinar. Cred că mai repede e supărat pe el, că nu îi iese. Dar, primul gol e important. După aceea, își revine”, a declarat Gheorghe Mustață la FANATIK SUPERLIGA. Liderul Peluzei Nord a vorbit în cadrul emisiunii și despre partidele pe care campioana le va disputa în această săptămână, cu Dinamo Zagreb și CFR Cluj.

TRĂDARE!? Olimpiu Moruțan, IERTAT de suporterii FCSB pentru că a SEMNAT cu marea rivală Rapid?