Mirel Rădoi a fost unul dintre antrenorii luați în calcul de Gigi Becali pentru banca lui FCSB, însă mutarea nu s-a mai concretizat. În jurul situației au apărut noi informații, iar Horia Ivanovici a anunțat în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA că tehnicianul le-ar fi transmis unor apropiați că, dacă va reveni vreodată în România, o va face doar la Universitatea Craiova. Gigi Mustață a reacționat imediat la această variantă.
Liderul peluzei FCSB a dezvăluit că a discutat recent cu Mirel Rădoi și că, în opinia sa, exista posibilitatea ca antrenorul să accepte o revenire la formația lui Gigi Becali. Mustață spune, însă, că lucrurile s-au schimbat după ce patronul FCSB a dezvăluit că l-a contactat pe Rădoi înainte de a ajunge la un acord cu Laurențiu Reghecampf.
„Am vorbit acum o săptămână cu Mirel. Aveam certitudinea că și Mirel poate să accepte, dar faptul că patronul a spus că l-a sunat și ieri înainte să-l contacteze pe Reghe, nu știu ce să mai zic. Eu am insistat ca el să vină la echipă, iar Mirel e imprevizibil“, a spus Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB.
Horia Ivanovici a prezentat, însă, o altă variantă în cazul lui Mirel Rădoi, cel care a plecat de curând din Turcia, de la Gaziantep. Potrivit informațiilor oferite de moderatorul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, antrenorul ar fi făcut o declarație categorică într-un cerc restrâns de prieteni, în urmă cu doar câteva zile.
„Să vă spun eu de ce Mirel nu i-a răspuns lui Gigi Becali la telefon și vouă nu v-a zis clar ce și cum? Mirel, într-un cerc de prieteni de acum două-trei zile, le-a spus textual că singura echipă la care mă mai întorc în România e Universitatea Craiova. Vă spun 100%“. Deci Mirel Rădoi le-a spus unor prieteni că nu va mai antrena în țară decât Craiova.
El știe că-l iubesc fanii de la FCSB, dar nu se mai pune problema să mai revină acolo și că singura echipă la care s-ar mai întoarce pe viitor în țară ar fi Craiova, unde s-a simțit el mai bine și unde a rămas cu regretul că putea lua titlul de campion“, a anunțat Horia Ivanovici, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.
Liderul galeriei FCSB nu a exclus din start posibilitatea, însă a spus că îi vine greu să creadă că tehnicianul ar fi făcut o asemenea afirmație: „Nu cred asta, dar totul e posibil în viață. Nu neg, nu pot contrazice, dar chiar nu cred că Mirel ar spune asta“, a continuat Mustață.