Atmosfera la partida CFR Cluj – FCSB, partidă câștigată de echipa lui Gigi Becali cu scorul de 1-0, a fost una de zile mari, mai ales că cei mai mulți fani prezenți la Gruia, au fost de parte formației din București.
Liderul peluzei Nord a celor de la FCSB, Gigi Mustață, a recunoscut la FANATIK SUPERLIGA, emisiune care este live în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la ora 10:30, că a rămas șocat când a văzut că aproape jumătate de stadion încuraja formația lui Gigi Becali.
„Când am ajuns eu, să mă duc în deplasare cu nici 1000 de oameni și ajungi să mulțumești suporterilor de la tribuna a doua, cum o fac eu acasă. Când un stadion întreg începe să cânte că suntem campioni, ce mai puteam eu să le spun oamenilor care au venit în număr foarte mare?
Tot stadionul din Cluj a fost cu Steaua și cântau același cântece cu noi. Suporterii lui CFR Cluj au luat-o ușor spre case când au văzut. Ce vrei să le fac eu? Am tăcut din gură, i-am lăsat să-și facă treaba și la sfârșit am cântat împreună cu echipa. N-aveai cum să oprești mii de oameni.
Ei sunt dornici de performanță, sunt entuziasmați mai ales că ai bătut CFR Cluj în deplasare. Uite că echipa s-a imobilizat mai bine decât am crezut și suntem aproape să fim campioni. Nu mi-a venit să cred ce s-a întâmplat la Cluj”, a spus Gigi Mustață la FANATIK SUPERLIGA.
Gigi Mustață a recunoscut că nu a mai avut parte de asemenea trăiri în meciurile din deplasare, iar lucrul acesta l-a lăsat mască pe liderul galeriei celor de la FCSB.
„Când am început să cântăm, o parte din tribuna a doua a început să cânte cu noi, când am văzut că a început să strice tot stadionul că suntem campioni, eu am rămas mut.
Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva. De când sunt eu lider, nu am pățit așa ceva. Nu mi-a venit să cred că am ajuns să le mulțumesc suporterilor de la tribuna a doua într-un meci din deplasare.
Când s-a ridicat tribuna a doua în picioare și a cântat