FC Voluntari are un nou antrenor. Așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, Mihai Iosif va ocupa banca tehnică a ilfovenilor. El îi va lua locul lui Florin Marin, care, din păcate, se confruntă cu anumite probleme medicale ce îl obligă să ia o pauză. Gigi Nețoiu a lămurit toată situația din ultima perioadă.
Florin Marin se confruntă cu anumite probleme medicale. El va fi operat la spate, iar Gigi Nețoiu a numit de urgență un alt tehnician în locul său. Cel care va conduce antrenamentele ilfovenilor este Mihai Iosif, antrenorul care a promovat Rapidul în SuperLiga României.
Gigi Nețoiu a vorbit cu FANATIK despre ultimele mutări de pe banca tehnică a ilfovenilor. Omul de afaceri a precizat că Florin Marin va rămâne în staff-ul celor de la FC Voluntari. El va fi scouter. De asemenea, el asigură că viitoare colaborare cu Mihai Iosif va fi una de bun augur.
„În primul rând, La Mulți Ani în 2025, dumneavoastră și suporterilor din România. Domnul profesor Florin Marin a avut o problemă medicală. Trebuie să meargă să se opereze, are o problemă lombară. Prin urmare, decizia a fost să ne uităm la un antrenor cu experiență, care a promovat Rapidul, a avut rezultate foarte bune. Acesta a fost criteriul, pe competitivitate și profesionalism.
Mihai Iosif e un tip care arde, căruia îi place fotbalul. Sper că, de acum înainte, să avem cât mai multe victorii împreună. Da, este totul rezolvat, el e antrenorul echipei FC Voluntari.
Eu am venit acum două zile, am fost plecat în vacanță, jucătorii au fost și ei plecați în vacanță. Față de prima ligă, avem avantajul că începem campionatul pe 22 februarie. Avem timp să discutăm și despre jucători, abia s-au întors. În continuare, suntem dispuși să aducem orice jucători de valoare din locurile 1-6 din prima divizie.
Domnul profesor Florin Marin rămâne scouter, va analiza jocurile, rămâne alături de noi când revine, rămâne consilierul meu. Domnul Marius Stan are alte probleme. Am înțeles că are afaceri imobiliare și nu poate sta în București”, a declarat Gigi Netoiu, în exclusivitate pentru FANATIK.
Omul numărul unu de la FC Voluntari a stabilit și obiectivul echipei: promovarea. Staff-ul ilfovenilor este plin de oameni cu mare experiență în fotbalul românesc. În plus, el a vorbit și despre presupusa fuziune cu CSA Steaua.
„Singurul nostru obiectiv este promovarea. Am câțiva prieteni adevărați, jucători, foști jucători, cu care mă consult. Prima dată mă consult cu conducerea Voluntariului, pe urmă și cu alți mari antrenori sau foști jucători. Ne interesează jucătorii care sunt serioși și vor să facă performanță, care sunt serioși. Vor avea contracte la Liga 2 ca la echipele din Liga 1, poate și mai mari.
Vrem să facem performanță. Obiectivul nostru este promovarea. Dacă reușim să promovăm anul ăsta, în sezonul viitor vrem locurile 1-6 și, în trei ani, să ne batem și noi la campionat.
M-am consultat și cu Nicolae Badea, este prietenul meu. Am lucrat 10 ani la Dinamo. Îi mulțumesc domnului primar Pandele pentru baza pe care a făcut-o la Voluntari. Nu multe echipe din Divizia A se pot mândri cu aceste condiții pentru performanță.
Nu am avut nicio discuție cu nimeni. Ce să fuzionăm? Două echipe în B? Obiectivul nostru este să venim în A, nu știu ce planuri are Steaua. Vedem pe viitor.
Important era că echipa nu avea antrenor. Trebuia să rezolvăm problema asta”, a mai declarat Gigi Netoiu, în exclusivitate pentru FANATIK.