Invitat la Fanatik Exclusiv, la rândul său candidat independent, Gigi Neţoiu aruncă bomba în ceea ce privește persoana de pe locul unu în preferințele bucureștenilor la Primăria Capitalei. Politicianul crede că Daniel Băluță va fi susținut chiar de către președintele țării.
Nețoiu susține că, în ciuda faptului că Nicușor Dan a dat semne că îl va susține pe Cătălin Drulă pentru postul de primar al Capitalei, dat fiind faptul că provine din partidul pe care el l-a fondat și se cunosc bine, președintele ar putea să îl susțină, de fapt, pe Daniel Băluță, cel care are cele mai mari șanse de câștig.
În prezent, aproape toate sondajele îl plasează pe primarul din Sectorul 4 pe locul unu în preferințele bucureștenilor pentru Primăria Capitalei. Gigi Nețoiu, care nu are sprijinul vreunui partid, consideră că este important ca Drulă să nu beneficieze de susținere publică din partea șefului statului.
De asemenea, candidatul este de părere că Primăria Capitalei, prin importanța ei ca instituție, va intra în discuții pentru alegerea șefilor serviciilor din România. În funcție de primarul ales va fi nominalizată și persoana ce va conduce instituția, fie că vorbim despre Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe sau Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
„Primăria intră în negocierea serviciilor. Cred că și politic, având această obligație, cred că domnul Nicușor îl va susține pe domnul Băluță. Domnul Ciucu și-a pregătit deja discursul. Am informațiile verificate. Acum se negociază, dacă primăria vine la PSD, șeful SRI-ului îl pune domnul Nicușor, USR-ul ce pune? Vedem dacă mai rămâne la guvernare. SIE, nu știu, DIICOT. Nu trebuie să îl susțină direct, nu trebuie să-l susțină pe Drulă. Electoratul din București e al lui Nicușor”, a declarat Gigi Nețoiu în cadrul emisiunii Fanatik Exclusiv de pe FANATIK.ro.
Potrivit ultimului sondaj realizat de Inscop, dintre cei 83,6% de respondenți din totalul eșantionului care își exprimă o opțiune de vot la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei din 7 decembrie, 26,6% l-ar vota pe Daniel Băluță (PSD), 24,2% pe Ciprian Ciucu (PNL), iar 19,1% pe Anca Alexandrescu, candidat independent, susținut de AUR și PNȚCD). Candidatul USR, Cătălin Drulă, este clasat pe locul al patrulea, cu 11,6%.