Sport

Gigi Nețoiu, prima reacție după informațiile legate de plecarea sa de la Voluntari: „Nu plătește nimeni șmecheria!”. Exclusiv

Gigi Nețoiu a vorbit pentru Fanatik după ce în presă au apărut informații că și-ar dori să părăsească proiectul Voluntari.
16.04.2025 | 13:29
Gigi Netoiu prima reactie dupa informatiile legate de plecarea sa de la Voluntari Nu plateste nimeni smecheria Exclusiv
Gigi Nețoiu a decis să se implice financiar la Voluntari în urmă cu câteva luni. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Gigi Nețoiu a oferit mai multe declarații legate de implicarea sa la FC Voluntari și a explicat de ce nu a ajuns la meciul dintre Voluntari și FC Argeș, încheiat la egalitate, scor 0-0.

Gigi Nețoiu spune că nu pleacă de la FC Voluntari: „Astea sunt băgate de ei, de-acolo, niște injecții fictive”

Contactat de FANATIK, Gigi Nețoiu a explicat de ce a lipsit de la meciul Voluntariului: „Cum să plec? Nu plec nicăieri. Am stat mai mult de o oră și jumătate în trafic. A fost prăpăd, tot orașul paralizat și sunt de 50 de ani în București! A fost un trafic infernal cum nu am văzut niciodată în București și nu am ajuns la stadion la timp.

ADVERTISEMENT

Astea sunt băgate de ei, de-acolo, niște injecții fictive. Așa se întâmplă când îi pui la treabă. Ai văzut când pui calul la treabă să tragă căruța e un pic nărăvaș? Mai dai două bice până își ia el drumul, nu?”. 

Omul de afaceri are un mesaj clar jucătorii lui Mihai Iosif: „A fost lapte și miere la Voluntari. Acuma vreți bani? Performanță! Nu plătește nimeni șmecheria. Joacă fiecare meci pe primă de 20.000 de euro. Să arate că sunt fotbaliști. Eu ce să le fac? Să joc eu în locul lor? Nu pot să bag eu mingea în poartă”.

ADVERTISEMENT

Gigi Nețoiu: „Nu sunt ăla care când dă de greu se schimbă”

Gigi Nețoiu îi liniștește pe cei de la Voluntari și susține că nu se gândește să se retragă din proiect: „Eu când am plecat la drum merg până la capăt! Cum să plec?! Am vorbit ceva când am venit. Nu sunt ăla care când dă de greu se schimbă. Ei să nu se schimbe și să țină pasul cu mine! Mă refer la jucători”.

Finanțatorul lui FC Voluntari spune că nu se implică în problemele interne ale echipei: „Mă întrebi pe mine de jucătorii care au plecat? Antrenorul decide. Eu nu mă bag peste Mihai Iosif. 20 de ani cât am fost în fotbal nu m-am băgat peste niciun antrenor. E cea mai mare prostie. Ce să îi fac lui Țîră? E finul meu. Antrenorul decide. Aici e presiune și se dorește promovarea”.

ADVERTISEMENT

Nețoiu speră ca Voluntariul să promoveze încă din acest sezon: „Eu sper să ajungem în prima ligă, dar să vedem. Intră cine poate! Nu știi cum e? Fapte, nu vorbe. Nu sunt echipe în SuperLiga care să aibă condițiile și primele lor. Jucați fotbal că voi v-ați ales meseria! Mergem tot înainte! În spate podul e rupt și venim înainte!”.

ADVERTISEMENT
  • 35 de puncte are Voluntariul, care se află la 4 puncte în spatele lui CSM Reșița, calificată în acest moment la barajul de promovare în SuperLiga
Tags: