După Universitatea Craiova – Rapid, scor 1-1, Adrian Porumboiu este de părere că rugăciunile lui Gigi Becali pentru lupta la titlu a celor de la FCSB se adeveresc. Fostul finanțator de la FC Vaslui l-a lăudat pe „antrenorul emerit” al liderului din SuperLiga.
La FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Adrian Porumboiu este de părere că toate echipele rivale celor de la FCSB joacă în favoarea formației lui Gigi Becali. Fostul patron din Liga 1 se referă la rezultatele pe care acestea le fac în favoarea liderului și cum „roș-albaștrii” păstrează o diferență mare de puncte față de locurile 2 și 3.
Fostul arbitru l-a lăudat și pe Gigi Becali pentru schimbările pe care le face la pauză. Adrian Porumboiu este de părere că Becali este „antrenorul emerit” al celor de la FCSB.
„El (n.r. Gigi Becali) se roagă foarte mult și primește roadele rugăciunilor lui. Într-adevăr sunt minuni ceea ce joacă cele două contra candidate, la un moment dat fiind trei. Ele joacă pentru FCSB.
Adică fac niște rezultate pe care și le dorește Gigi și uite că le obține. Rugăciunile, da. Un lucru foarte important. E foarte important să te rogi.
Stă acasă își face schimbările foarte bine, bravo lui! Nu ai ce să contești. Când ai atâtea puncte în față ce poți să îi mai spui. E antrenor emerit”, a declarat Adrian Porumboiu, la FANATIK SUPERLIGA.
Adrian Porumboiu este de părere că titlul va fi luat de FCSB. Omul de afaceri mizează pe diferența mare de puncte pe care o are FCSB față de locul 2, ocupat de Rapid. Totodată, Porumboiu susține că lotul liderului din SuperLiga este mult mai valoros decât al celorlalte echipe.
„Campionatul e jucat după părerea mea. E doar o părere. Sunt 12 puncte. Nu ai cum. Nu sunt suficiente meciuri. Dacă s-ar mai juca 20-30 de meciuri ai putea să spui că se mai pot întoarce.
Trebuie să recunoști. Evidența nu poate să fie contestată. Dorința celorlalte echipe să joace și să adune puncte este normală. FCSB are și un nucleu de jucători foarte buni, dar este destul de restrâns. Mai trebuie”, a mai spus Porumboiu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, emisiune care e LIVE pe FANATIK.RO, luni, marți și vineri, de la ora 10:30.