Stiri sportive

2.700.000 € pentru DOUĂ achiziţii! Sparge Gigi banca?

Steaua a ratat a doua prezenţă consecutivă în grupele Ligii Campionilor, umilinţă în urma căreia clubul din Ghencea a ratat cel puţin 20 de milioane de euro. Acest fapt nu l-a determinat,...
07.09.2014 | 00:05
2700000 E pentru DOUA achizitii Sparge Gigi banca

Steaua a ratat a doua prezenţă consecutivă în grupele Ligii Campionilor, umilinţă în urma căreia clubul din Ghencea a ratat cel puţin 20 de milioane de euro. Acest fapt nu l-a determinat, însă, pe Gigi Becali să renunţe la întărirea lotului, iar la începutul acestei săptămîni trei fotbalişti au fost prezentaţi oficial. Paul Papp, Alexandru Bourceanu şi Raul Rusescu sînt jucătorii cu care Constantin Gâlcă va ataca primăvara europeană şi titlul în Liga 1, toţi venind la Steaua sub formă de împrumut pînă la finalul sezonului. De altfel, noile achiziţii au fost trecute pe lista UEFA şi vor avea şansa să debuteze în Liga Europa pe 18 septembrie, cu Aalborg.

FOTBAL:PREZENTARE ACHIZITII STEAUA BUCURESTI (2.09.2014)

“Avem opţiune de cumpărare, sînt sume importante!”

Interesant este faptul că Steaua are opţiune de cumpărare vara viitoare pentru Papp şi Rusescu, oficialii din Ghencea dorind să fie acoperiţi în cazul unor foarte probabile plecări ale lui Szukala şi Keşeru la finalul sezonului. “Paul şi Raul sînt un an de zile împrumutaţi, cu opţiune de cumpărare. Sînt sume importante. I-am luat împrumut pentru că înţelegerea cu cluburile respective a fost în acest mod”, a dezvăluit Valeriu Argăseală la prezentarea oficială a celor doi fotbalişti. Preşedintele Stelei a evitat, însă, să facă publice sumele pentru care Papp şi Rusescu pot fi achiziţionaţi definitiv.

Rusescu, mult mai scump ca Papp

Pentru a-i păstra la Steaua şi în sezonul viitor, Gigi Becali va trebuie să facă un efort financiar deloc de neglijat. Conform surselor FANATIK.RO, transferul definitiv al lui Papp de la Chievo l-ar costa pe latifundiar 700.000 de euro, iar opţiunea de cumpărare poate fi activată oricînd pînă pe data de 30 iunie 2015. Agentul fotbalistului, Anamaria Prodan, a vorbit despre negocierile purtate cu italienii: “Chievo cerea minimum un milion de euro pentru ca Papp să devină definitiv al Stelei. Am negociat ore întregi şi am reuşit, într-un final, să reduc preţul unui transfer viitor o sumă mai mică. Cînd Stelei îi este greu şi vrei să îl ajuţi pe Gigi Becali, doar aşa o poţi face. Aduci jucători foarte buni, pe sume mai mici, nu fotbalişti care să îl coste două, trei milioane de euro!”. Cel la care făcea referire Prodanca pare a fi Raul Rusescu. Acesta are stabilit un preţ imens, care cu greu poate fi plătit chiar şi de Gigi Becali către FC Sevilla. “Steaua îl poate cumpăra definitiv pe Raul în schimbul unei sume care se învîrte în jurul a două milioane de euro”, a dezvăluit, pentru FANATIK.RO, Dragoş Sîrbu, reprezentantul atacantului. Totuşi, nu este exclus ca patronul roş-albaştrilor să scoată din buzunar banii respectivi, dacă Rusescu îşi va recăpăta forma care l-a propulsat la FC Sevilla.

Destine asemănătoare la Chievo şi Sevilla

Paul Papp s-a transferat la Chievo Verona în iulie 2012, iar FC Vaslui a încasat în schimbul său 2.2 milioane de euro. Din păcate, fundaşul nu s-a acomodat la gruparea din Serie A, evoluînd în doar 14 partide. În returul sezonului trecut a fost împrumutat de italieni la Astra, iar acum a fost cedat la Steaua, pînă în vară. De partea cealaltă, Rusescu nu a fost plăcut de la început de Unai Emery şi nu a apucat să joace decît în şapte partide pentru Sevilla. A fost împrumutat la Braga pentru şase luni, unde, după un început bun, s-a stins, iar portughezii au renunţat să-l transfere definitiv. Asemenea lui Papp, Rusescu speră să-şi relanseze cariera la Steaua şi să revină în circuitul echipei naţionale.

2.2 milioane de euro a încasat Steaua de la Sevilla pentru Rusescu, în vara lui 2013

5 goluri în 13 partide a marcat Rusescu pentru Braga

1.4 milioane de euro este cota lui Papp conform transfermarkt.de