Gimnastica românească, sub lupa Cătălinei Ponor: „Asta ne-a lipsit cel mai mult!” Exclusiv

Cătălina Ponor a analizat pentru FANATIK ce s-a întâmplat în gimnastica românească în ultimii ani și consideră că România poate reveni în primul plan în următorii ani.

Tripla campioană olimpică de la Atena a oferit cel mai lung interviu pe care l-a acordat vreodată, în exclusivitate pentru site-ul nostru.

Fosta mare gimnasta a dezvăluit cum a reușit să se adapteze la viața normală după retragere și a vorbit despre cel mai important sfat primit în carieră de la Octavian Belu. Toate acestea și multe altele într-un interviu marca FANATIK cu Cătălina Ponor.

Interviu cu tripla campioană la JO, Cătălina Ponor: „Nu am cum să mă sacrific pentru ceva ce iubesc!”

Cătălina, cum reziști în pandemie?

– Păi rezist, ce să fac! Trebuie să rezistăm. După atâția ani de concurat și cantonamente încontinuu, pandemia e „floare la ureche”! (n.r. râde cu poftă)

Digi24.ro

Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii i-au spus că mai are câteva luni de trăit

Aș vrea să ne întoarcem la originile tale. Ești din Constanța, orașul lui Gheorghe Hagi și al Simonei Halep. Te-ai întâlnit cu ei?

– Da. Cu Simona Halep m-am întâlnit o singură dată, întâmplător: la un eveniment al COSR, la aniversarea de o sută de ani, în 2018. E o mare sportivă, o respect și la fel ca mine cred că e mândră că am reprezentat Constanța. Și în tenis, la fel ca în gimnastică este nevoie de extrem de multă muncă, fiind un sport individual. Îi urez multă baftă și sper să aibă un an bun. E dificil pentru toți sportivii cu această pandemie.

Sunt niște lucruri pe care trebuie să le iei în seamă și trebuie să ai mare grijă. Nu doar Australia, fiecare țară impune niște reguli pe care trebuie să le respecți. Sportivii de performanță sunt obișnuiți să stea într-o cameră de hotel. Eu am stat zeci de ani în cantonamente, pandemia nu m-a afectat prea tare.

Când a intrat Cătălin Ponor ultima oară într-o sală de gimnastică

Când ai intrat ultima oară într-o sală de gimnastică? Îți e dor?

– Ca sportiv în 2017, în decembrie la Cupa Mondială. Ultima oară cred că am intrat în 2019, la Campioantele Mondiale de la Stuttgard, unde am participat ca ambasador din partea Federației Internaționale de Gimnastică. Am mai intrat prin prisma faptului că erau doamna Mariana cu domnul Belu la sală cu cele mici de la proiectul „Țară, țară vrem campioni!” și au avut un concurs și m-am dus și eu să le încurajez și să le urmăresc. Normal că îmi este dor! Mi-am dedicat viața acestui sport. Orice sportiv care a făcut performanță simte dorul a ceea ce a făcut ani de zile.

Digisport.ro

FOTO Proteste la Munchen. ”Nici nouă nu ne place de tine! Ieși de pe stadionul nostru” / ”Își mulg fanii ca pe vaci”

Larisa Iordache a avut o revenire incredibilă după trei ani. Inevitabil m-am gândit la tine. Te-ai gândit să revii?

– Sincer, după ultima revenire, nu! (n.r. râde) După ce m-am retras în 2017, mi-am dorit să îmi impun asta. Dacă ar fi după mine, aș intra și la 80 de ani! (n.r. râde cu poftă) Trebuie să mă gândesc și la viața normală, ca oricare alt om, nu trăită într-un cantonament. Eu până în ultimul moment, la 30 de ani, când m-am lăsat, am stat într-un cantonament, cameră cu patru pereți și am respectat toate regulile pe care antrenorii și Federațiile ni le impuneau. Am vrut să fiu corectă, să fiu acolo lângă fete, nu am vrut să fiu altfel, să mă duc să stau acasă, deși poate puteam să fac asta după atâția ani și rezultatele pe care le-am avut. Mi s-ar fi dat voie cu siguranță, dar am vrut să trăiesc acel cantonament zilnic, de care are toată lumea parte.

Cum s-a adaptat la viața normală: „Mulți au această dilemă după ce se retrag”

Ți-a fost greu să te adaptezi la viața normală?

– A fost destul de greu… Chiar dacă am mai avut pauze destul de lungi, pentru că am avut două retrageri: una de patru ani și alta de trei ani…a fost ușor să mă retrag, dar apoi a fost foarte greu să-mi revin la forma dinainte. Dar în același timp, vremea a trecut și eu am crescut, am văzut altfel lucrurile, nu a fost ușor. Ești într-un haos când ești în globul tău de cristal, e altceva când dai ochii cu realitatea, cu viața normală. Ai casa ta, facturi de plătit și atunci ești un pic speriat. Apoi începi și te gândești: „Ce fac eu cu viața mea?”. Eu am făcut un singur lucru și l-am făcut bine. Dar ce urmează? Mulți au această dilemă după ce se retrag.

Te-ai gândit la o carieră de antrenor? Mai ales că îți plac copiii…

– Inevitabil, mi-a trecut prin cap. M-am gândit că poate aș avea succes, poate ar fi benefic pentru mine să revin în sală. Îmi place ideea și am mai cochetat înainte, când am antrenat un an în SUA, dar în același timp am vrut să îmi dau o pauză. Tot ce am făcut, am făcut cu pasiune și plăcere, cu multă iubire pentru gimnastică, dar la un moment dat devine un pic prea mult. Trebuia să mă retrag într-o altă lume, pentru a redescoperi acele sentimente pentru gimnastică.

Cătălina Ponor: „Nu am cum să mă sacrific pentru ceva ce iubesc!”

E gimnastica unul dintre cele mai dure sporturi din lume?

– Se spune că gimnastica este un sport greu, dacă asta înțelegi prin duritate. Dacă faci orice fel de sport, toate au dificultatea lor și riscurile lor. Cantonamentele, restricțiile, în felul lor. Dacă îl faci cu plăcere, cu pasiune, cum am făcut-o eu, nu mai simți. Nu o simți ca pe un sacrificiu! Toată lumea îmi spune: „Vai, ce te-ai sacrificat!”. Nu am cum să mă sacrific pentru ceva ce iubesc. Nu ai cum să o simți așa… E un rezultat al tău, al muncii tale, nu un sacrificiu. Munca nu e un sacrifiu. Mi-am dorit să fac asta. Sacrificiu poate să fie și că ieși pe stadă acum în pandemie, sau doamne ferește dă o mașină peste tine. Poate fi considerat un sacrificiu. Sportul de performanță nu presupune sacrificiu, repet! Tu îți asumi de mic lucrul ăsta, să nu faci lucrurile pe care un copil le face la 4, 5, 6 ani sau în adolescență, înseamnă că tu continui să o faci pentru că vrei.

Tu cu ce gimnaste ești prietenă?

– Păi cu foarte multe! Acuma țin și cu ale noastre legătura și cu generațiile mai vechi. Cu foste colege din 2004, cu Monica Roșu, cu Andreea Răducan, Cati Szabo. Noi în general am fost o familie! Atunci când eram în cantonamente și trăiam împreună zi de zi, noi am fost o familie. Ele, surorile mele, antrenorii părinții noștri, ca să zic așa. În momentul în care crești în această familie ani de zile, lângă ceilalți sportivi cu care tu muncești, te bucuri, plângi, trăiești anumite momente, este normal să fie o legătură și să rămânem o familie. Nu poți să te desprinzi.

Țin foarte mult legătura cu Svetlana Boginskaya, acum mai rar în ultima perioadă, cu Nadia Comăneci. Este o comunitate frumoasă, iar gimnastica a fost întotdeauna un sport foarte fair-play. Ai câștigat pentru că ai muncit, nu pentru că „ți-am dat în cap”. Mă înțeleg foarte bine cu Daniela Silivaș, cu prietena mea de foarte mulți ani și pe care toată lumea o știe, Vasiliki Millousi. Sunt foarte mulți sportivi cu care țin legătura și e normal să fie așa. Am fost colegi, nu adversari.

„Ambiția, educația și disciplina pe care noi o aveam înainte, acum nu prea mai există”

Ce crezi că a lipsit gimnasticii românești în ultimii ani?

– Talentul răsare numai în copiii ambițioși. Și cred că asta ne-a lipsit cel mai mult. Ambiția fiecărui copil de a face ceva. Mulți antrenori au plecat, dar totuși cred că cel mai important pion din toată treaba asta este sportivul. Cum și cât vrea să obțină. Antrenorul degeaba dă din gură și degeaba se supără pe tine sau degraba încearcă să facă disciplină cu tine, dacă tu ca sportiv începi să întorci spatele sau comentezi și nu îți convine nu știu ce. Cred că ambiția, educația și disciplina pe care noi o aveam înainte, acum nu prea mai există. Nu vreau să dau în nimeni și nu vreau să se supere nimeni că spun asta, dar cred eu, în sinea mea, neavând contact cu sportul în acest moment, că aceste lucruri lipsesc.

S-au schimbat mult generațiile de copii?

– Din păcate, am văzut eu pe pielea mea cum se schimbă generațiile de copii (n.r. râde). Eu am trecut prin nu mai puțin de șase generații și ușor-ușor am văzut degradarea asta din punct de vedere al disciplinei, față de ceea ce aveam noi înainte.

Cel mai important sfat primit în carieră a fost de la Octavian Belu

Cel mai important sfat pe care l-ai primit în carieră?

– De la domnul Belu. Mi-a spus că niciodată să nu mă îndoiesc de ceea ce sunt și cine sunt, de cât am muncit și cu siguranță la ambiția pe care o am voi reuși să fac orice în viață și niciodată să nu dau înapoi.

Te-ai gândit să revii în gimnastică dar dintr-o funcție?

– Da, dar trebui să mai fii și dorit. De când m-am retras, n-am primit niciun fel de propunere din partea nimănui de la Federația de Gimnastică sau din altă parte. Chiar dacă avem exemplul Andreei Răducanu. O singură dată m-a contactat doamna vicepreședinte Marcela Fumea și a fost doar o simplă discuție care nu s-a concretizat. Eu am spus o dată, de două ori, de șapte ori, dar la un moment dat te lași, stai în banca ta și îți vezi de treabă.

Ai avut vreo propunere din străinătate?

– Da, destule! Au fost oferte din Franța și din alte părți, dar am refuzat pentru că nu pot să mai despart de România! Am aici familia, prietenii, casa și sunt foarte legată de țărișoara mea. Când pleci în altă parte, deja devii sclavul altuia și mai bine prefer să încerc să fac ceva aici.

• 33 de ani are Cătălina Ponor
• 3 ani au trecut de la ultimul concurs la care a participat
• 3 titluri olimpice are gimnasta: pe echipe, bârnă și sol la Atena 2004