Prezentatoarea de la Antena 1 nu-și mai încape în piele de bucurie de când a devenit mamă la vârsta de 40 de ani și se bucură de fiecare clipă petrecută alături de micuță.
Blondina postează frecvent imagini sau filmulețe cu Josephine, însă ultima este una superbă din mai multe puncte de vedere. Vedeta s-a pus oarecum la mintea copilului.
Smiley nu este singurul artist din familia moderatoarei de la „Chefi la cuțite”, asta pentru că Gina Pistol îi cântă destul de des fetiței sale în vârstă de 8 luni.
Fosta vedetă Playboy petrece foarte mult timp cu Josephine Ana, mai ales de când s-au mutat împreună într-un apartament cât timp locuința din Cernica este în renovare.
Gina Pistol este foarte atentă la micuța care crește pe zi ce trece și căreia îi cântă „Ceata lui Pițigoi”, o piesă foarte îndrăgită de cei mici și interpretată de mulți artiști.
Aceasta nu este singura melodie pe care Josephine o ascultă, mai ales că tatăl ei, Smiley a obișnuit-o încă de mică cu muzica lui, dar și cu alte sunete.
Juratul de la SuperStar România mărturisea în urmă cu ceva vreme că fetița sa și a prezentatoarei de la Antena 1 ascultă muzică încă din pântecele mamei.
„Avem momente în care stăm și ne uităm unul la altul, ochi în ochi și, la un moment dat zâmbește. Nu cred că e doar ceva necontrolat. Eu cred că bebelușii simt lucruri, dincolo de faptul că nu văd prea bine.
Am fost acolo dinainte de naștere. Eu și Gina am avut grijă ca eu să vorbesc constant cu ea. I-am pus muzică. Dincolo muzica ce îmi place mie, am descoperit un program care se numește Nuryl și care este dezvoltat de un muzician.
Muzicianul zice că creierul copilului se dezvoltă de la 6 luni de sarcină până la 3 ani cel mai mult și atunci absoarbe cea mai multă informație.
Tipul asta a dezvoltat programul pe baza copilului lui. I-a pus «high information music» se numește, adică jazz, muzică simfonică, muzică experimentală. Este foarte obositor pentru noi, pentru urechea unui adult.
Muzica simfonică are multă informație muzicală. Sunt chestii ciudate. El a spus că pentru copil e normal. El va absorbi informația asta și îl va ajuta să-și dezvolte altfel creierul și sinapsele.
Am văzut asta. Copilul lui la 5 ani a dezvoltat auz absolut. Auz absolut înseamnă că el recunoaște armonia instant”, a dezvăluit Smiley în podcast-ul lui Mihai Morar, notează demamici.ro.