Gina Pistol este foarte discretă cu imaginea fiicei sale, însă de data aceasta a publicat o poză în care i se observă destul de bine fața. Fotografia a făcut imediat ravagii pe Internet și a fost apreciată în număr foarte mare de fani.
Vedeta a devenit pentru prima oară mamă în data de 9 martie, dar nu a postat până acum nicio imagine integrală cu micuța sa. Prezentatoarea de la „Chefi la cuțite” a încercat de fiecare dată să-i acopere fața sau să-i arate numai piciorușele, dar acum a ”scăpat” mai mult.
Postarea a fost realizată prin prisma unui giveaway, bucuria fanilor fiind cu atât mai mare cu cât au putut vedea cum arată fiica Ginei Pistol și al lui Smiley. Josephine Ana Maria este foarte răsfățată și alintată de celebra sa mamă, care este topită după ea.
Gina Pistol nu i-a arătat până acum chipul, apropiații dezvăluind la un moment dat că nu dorește să o expună pe micuță. Cel mai probabil frumoasa blondină a luat această decizie pentru că este încă mică sau cine știe, poate va realiza un pictorial cu ea mai târziu.
În general, persoanele publice preferă să fie discrete în primele luni ale copiilor lor, ca ulterior să-și prezinte copiii pe coperta vreunei reviste. Prezentatoarea de la Antena 1 este foarte atentă de când e mamă, dovadă că nu mai este la fel de activă pe Internet.
„M-am întors [pe Instagram]. Bine, nu pentru mult timp. N-am avut nici timp, nici starea să stau pe Instagram. Am fost ocupată 26 din 24 de ore. Sunt bine, m-am recuperat foarte repede după operație. Doar că na, nu-i ușor deloc.
Jos pălăria în fața tuturor mamelor. Nu e deloc ușor. Mai ales la început. Tot ce citești în cele 9 luni de sarcină, tot ce ți se spune la spital, de către moașă, pediatru, uiți în momentul în care pășești în casă. Uiți tot.
Ne-am descurcat. Suntem bine. Zic eu că facem o treabă bună. Oricum, mare ajutor am din partea lui Andrei. Se descurcă foarte bine. Incredibil de bine”, spunea Gina Pistol în urmă cu ceva vreme pe rețelele de socializare.
Blondina și partenerul ei de viață sunt foarte fericiți de când au devenit părinți. Cei doi se descurcă singuri, nedorind să aibă prea multe persoane prin preajmă. De altfel, au cerut celor apropiați să păstreze numai pentru ei imaginile cu Josephine.