Life

Gina Pistol vorbește despre viața de mamă. Cum i s-a schimbat de când s-a născut Josephine

Gina Pistol a devenit mamă în urmă cu aproximativ un an, iar de atunci viața prezentatoarei de la Antena 1 a luat o altă turnură. Vedeta a povestit ce a pățit.
27.02.2022 | 16:04
Gina Pistol vorbeste despre viata de mama Cum i sa schimbat de cand sa nascut Josephine
ADVERTISEMENT

Viața de mamă aduce o serie de modificări la fiecare femeie, la fel cum s-a întâmplat și în cazul frumoasei blondine după ce a născut-o pe Josephine Ana.

Iubita artistului Smiley s-a adaptat destul de greu cu noul rol pentru că erau foarte multe lucruri pe care nu le mai făcuse înainte. De aici a plecat criza de identitate a vedetei.

ADVERTISEMENT

Gina Pistol a mărturisit că avea momente în care îi era dor să revină la viața de dinainte să aibă copil și chiar opunea rezistență pentru noul curs.

Gina Pistol, schimbări după ce a devenit mamă. Prin ce a trecut iubita lui Smiley

Frumoasa blondină a avut un sprijin important în persoana partenerului de cuplu, Smiley, care i-a dat încredere și i-a sugerat să se bucure de tot ce trăiește.

ADVERTISEMENT

În cele din urmă Gina Pistol a înțeles că trebuie să se obișnuiască cu programul fiicei sale, Josephine Ana, dar și cu activitățile pe care trebuie să le facă pentru ea.

„Ultima oară când am trăit o stare de genul ăsta a fost după ce am devenit mamă, când am trecut printr-o criză de identitate și mi-era foarte greu să mă adaptez noului stil de viață.

ADVERTISEMENT

Nu anulează bucuria și fericirea pe care le-am trăit și le trăiesc pentru că am un copil, dar cumva am trecut printr-o criză de identitate. Erau momente când îmi era foarte dor de mine și îmi lipseam.

Cred că sunt foarte multe femei care se regăsesc în ce spun eu! Asta îmi spunea Andrei: «Nu mai opune rezistență! Trebuie să înțelegi că viața ta s-a schimbat de acum!».

ADVERTISEMENT

Și cumva cred că opuneam rezistență fără să îmi dau seama! Și am învățat să îmbrățișez noua mea viață, nu este ușor deloc, dar cu toate astea este cel mai minunat greu pe care eu îl trăiesc!”, a declarat Gina Pistol pentru cancan.ro.

Gina Pistol a revenit la filmări

Blondina a avut puterea să se regăsească pe sine și chiar să revină la multe dintre lucrurile pe care le făcea înainte. S-a întors la filmări, fără să lipsească prea mult de lângă fiica sa.

Prezentatoarea a revenit la „Chefi la cuțite”, acolo unde s-a întâlnit cu foștii colegi. Florin Dumitrescu a publicat inclusiv o poză cu iubita lui Smiley în mediul online.

De asemenea, vedeta de la Antena 1 are un ajutor foarte mare din partea iubitului, care în timpul zilei încearcă să nu-și încarce prea mult agenda.

ADVERTISEMENT