După o perioadă mai lungă de absență, Gino Iorgulescu a revenit în acest sezon la meciurile din SuperLiga. Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal a fost surprins de reporterii FANATIK fie pe „Arena Națională”, „Arcul de Triumf” ori stadionul din Giulești. Cum motivează fostul fotbalist că în anii trecuți nu a mai fost atât de „vizibil”.
În cadrul FANATIK SUPERLIGA, Gino Iorgulescu a mărturisit că s-a ferit de viața publică în ultimii ani, motivul principal datorându-se problemelor din viața privată, acestea pornind de la accidentul mortal comis de fiul său, Mario.
Întrebat despre situația fiului său, Gino Iorgulescu a transmis că acesta nu este bine și a „închis” la scurt timp după, președintele LPF fiind vizibil afectat de acest lucru.
Moderatorul Horia Ivanovici a deschis subiectul: „Ce răspundeți celor care vă critică pentru că nu sunteți vizibil. E adevărat, în ultimul timp v-am văzut pe stadioane. Știți foarte bine că vi se reproșează că nu sunteți vizibil, că stați permanent ascuns, că nu se conduce așa fotbalul. Ce le răspundeți acestora?”.
Răspunsul lui Gino Iorgulescu nu a întârziat să apară: „Au fost critici pentru că am avut problemele pe care le-am avut. La ce s-a scris prins presă… A înrăit lumea și nu puteam să ies în public ca să fiu înjurat de către toți pe nedrept.
Acum vorbim serios, mă refer la faptul când a comis-o băiatul meu. Era bolnav și major când s-a întâmplat. O să se bage în ziare tot timpul de problemele pe care le am.
Nu puteam să ies în lume! Lumea, în România, a început de mult timp să fie rea. (n.r. – Mario e bine, domn președinte?) Nu e bine și nu voiam să mă întrebi de chestia asta!”, a declarat Gino Iorgulescu.