Fotbal international

Giovani dos Santos, fost jucător la Barcelona, a suferit o accidentare groaznică în Mexic. Un adversar i-a găurit piciorul și l-a trimis pe masa de operație. VIDEO

29.09.2019 | 20:03
Giovani dos Santos fost jucator la Barcelona a suferit o accidentare groaznica in Mexic Un adversar ia gaurit piciorul si la trimis pe masa de operatie VIDEO

Jucătorul mexican Giovani dos Santos, trecut pe la Barcelona și Tottenham, actualmente legitimat la echipa din țara sa natală Club America, a suferit o accidentare îngrozitoare la meciul de campionat cu Guadalajara. Atacantul a fost băgat direct în spital, pe masa de operație, după o intrare criminală a unui adversar.

Giovani dos Santos a suferit o accidentare extrem de gravă în Mexic. Un adversar i-a găurit piciorul

În minutul 42 al meciului Club America – Guadalajara (scor final 4-1), Giovani dos Santos i-a căzut victimă compatriotului său Antonio Briseno. Jucătorul celor de la Guadalajara a avut o intrare desprinsă din filmele de lupte, găurindu-i piciorul lui Dos Santos. Deasupra piciorului drept al atacantului de la Club America se poate vedea urma lăsată de crampoanele lui Briseno. Imaginile din GALERIA FOTO sunt extrem de dure și vă pot afecta emoțional.

De pe Estadio Azteca din Mexico City, Giovani dos Santos a ajuns direct pe masa de operație a spitalului din oraș. Conform primelor estimări medicale, jucătorul de 30 de ani a suferit o rană la cvadricepsul coapsei drepte, precum și o leziune osoasă. El a fost operat, iar recuperarea sa este estimată la șase săptămâni.

Giovani dos Santos, primul mesaj după operație: ”O să revin mai puternic”

De pe patul de spital, Giovani dos Santos a transmis un mesaj tuturor celor care au fost alături de el și s-au rugat pentru sănătatea lui în aceste clipe teribile: ”Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru mesajele pe care mi le-ați trimis și pentru rugăciunile voastre. Operația a decurs bine și acum mă simt în regulă. Vă promit că o să revin mai puternic pe teren”

Giovani Dos Santos a fost considerat o mare speranță a fotbalului în urmă cu un deceniu și jumătate. Când avea 19 ani a venit la FC Barcelona în sezonul 2002/2003 şi s-a alăturat echipei U15 a catalanilor. Ulterior, și-a făcut debutul la echipa mare în sezonul 2007/2008 şi a fost folosit de mai multe ori de fostul antrenor Frank Rijkaard.

Tags: