Sport

Giovanni Becali a dat verdictul în direct între Gică Hagi și Hristo Stoichkov: „Știi ce mi-a zis Hagi…”

Giovanni Becali i-a comparat pe Gică Hagi și Hristo Stoichkov la Fanatik. Opinia impresarului celor două legende. Video exclusiv
02.01.2026 | 18:30
Giovanni Becali a dat verdictul in direct intre Gica Hagi si Hristo Stoichkov Stii ce mia zis Hagi
Giovanni Becali a ales între Gică Hagi și Hristo Stoichkov. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Giovanni Becali i-a comparat, în exclusivitate pentru FANATIK, pe Gică Hagi și Hristo Stoichkov, fotbaliști legendari pe care i-a impresariat. Stoichkov a cucerit Balonul de Aur în 1994, an în care Hagi a terminat pe locul al patrulea în ierarhia respectivă.

Giovanni Becali, pus să aleagă între Gică Hagi și Hristo Stoichkov

Ioan Becali nu a afirmat direct că Stoichkov i-a fost superior „Regelui”. Totuși, el a subliniat că bulgarul era mai dispus să facă spectacol, în timp ce actualul patron al Farului era un tip mai serios în viața privată și pe terenul de joc.

ADVERTISEMENT

Giovanni Becali a precizat, de asemenea, că Hristo Stoichkov nu se temea să comită un fault la limită de cartonaș roșu, după o cursă de 50-70 de metri, în timp ce Gică Hagi era mult mai precaut.

„L-am întrebat pe Johan Cruyff cum îi intră golurile lui Hristo Stoichkov la firul ierbii în colțul lung. Așa a dat 80% dintre goluri cu piciorul stâng. Și găsea ori bara, ori chiar acolo la plasa aia mică laterală.

ADVERTISEMENT

Mi-a zis Cruyff: ’Băi, Giovanni, tu de ce crezi că l-am luat pe ăsta? Gândește mai repede decât orice alt atacant. Știi cine mai era ca el, dar sub el? Hugo Sanchez! Hristo e peste!

ADVERTISEMENT

Mesajul lui Hagi despre Stoichkov către Giovanni Becali

Hristo era deja. Hagi l-a găsit acolo pe Hristo de 2 ani. Hristo mai făcea și o cursă de 50, 60 sau 70 de metri. Lua și galben, publicul îl aplauda. Și îi spun lui Gică cum lua galben aproape de roșu și îl aplauda publicul. Mi-a zis: ’Eu nu sunt pervers ca Hristo!’

Bulgarul avea și talent de a face spectacol. Gică nu putea să își permită. Făcea și el cursă, dar nu putea să își permită să facă și fault. Îi era frică de roșu. Știi ce mi-a zis Hagi? Așa mi-a zis Gică, când i-am zis să facă și el o cursă cum face Hristo: ’Eu nu sunt pervers ca Hristo!’

ADVERTISEMENT

Erau prieteni și sunt prieteni. La nunta lui Gică eu mă duc la Vama Veche să îl iau pe Hristo cu cine a venit el. Erau vameșii bulgari și vameșii români. Ce crezi că a făcut? S-a dat jos, a pupat pământul bulgar și la un metru mai încoace era pământul românesc. A zis: ’Prietenie pe veci!’. Era dat naibii. Gică era mai serios”, a declarat Ioan Becali, la „ Giovanni Show”.