Sport

Giovanni Becali a stabilit obiectivul lui Dinamo înaintea meciului cu CFR Cluj: „E cel mai cinstit drum!”

Giovanni Becali a dat verdictul înainte de CFR Cluj - Dinamo! Ce obiectiv trebuie să aibă „câinii” în acest final de sezon
12.04.2026 | 17:35
Giovanni Becali a stabilit obiectivul lui Dinamo inaintea meciului cu CFR Cluj E cel mai cinstit drum
Giovanni Becali a stabilit obiectivul lui Dinamo înaintea meciului cu CFR Cluj. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Giovanni Becali (73 de ani) a prefațat meciul CFR Cluj – Dinamo din etapa a patra a play-off-ului din SuperLiga, programat să se dispute duminică, 12 aprilie, de la ora 21:00 în Gruia. Impresarul de fotbaliști crede că, în cazul în care „câinii” nu vor obține măcar un punct în această partidă, atunci ei își pot lua adio de la o clasare bună la finalul acestui campionat.

Ce crede Giovanni Becali că ar trebui să își propună Dinamo în acest final de sezon

În schimb, fostul președinte al clubului din „Ștefan cel Mare” crede că formația antrenată de Zeljko Kopic ar trebui să își propună câștigarea Cupei României în actuala stagiune. Iar în viziunea sa împlinirea acestui deziderat ar transforma acest sezon într-unul reușit pentru dinamoviști. „Dinamo, îmi aduc aminte, a mai avut un meci în ziua de Paște, acum mulți ani. Și Dănciulescu, și Niculescu au marcat. Au câștigat, nu mai știu cu ce echipă. Chiar în duminica de Paște. Asta e, nu mai au un Dănciulescu, un Niculescu, da. E un meci important, se joacă la CFR. Normal favorită e CFR-ul.

ADVERTISEMENT

Dinamo, dacă nu câștigă sau nu ia un punct totuși, are două posibilități, nu mai rămâne în lupta pentru titlu cel puțin. Dinamo poate să ia Cupa și să meargă în cupele europene. Este cel mai cinstit și drept drum pentru Dinamo. În semifinală cu Craiova la București. Craiova. Și Craiova trage”, a spus Ioan Becali la Giovanni Show. 

Ce a spus Giovanni Becali despre moartea lui Mircea Lucescu

Această emisiune a fost produsă în ziua în care legendarul Mircea Lucescu a fost înmormântat. Cu această ocazie, Giovanni Becali s-a declarat cu adevărat impresionat de modul în care fostul selecționer al României a fost tratat la nivel de opinie publică internațională în aceste zile: „Da, multă lume, la fel ca și la catafalc pe stadion. A fost și chestia asta, repede, îl vedem lumea la meciul de baraj cu Turcia. Era singurul meci din cele opt meciuri care s-a jucat la ora 19:00. Îți dai seama că toate celelalte țări care participau la acel baraj, și altele, s-au uitat la meciul ăsta care decidea echipa care merge mai departe.

ADVERTISEMENT

Să îl vezi, vine înapoi, se pregătește să joace al doilea meci, amical cum era el, cu Slovacia, și dintr-odată, după două zile, vezi că moare. A fost un șoc pentru toți. A trezit interesul tuturor. (n.r. Ce l-a șocat cel mai mult în acest context) Perioada scurtă în care s-au întâmplat toate, perioada cu mult înaintea meciului, când a fost internat aici, a plecat în străinătate”. 

ADVERTISEMENT

Giovanni Becali a stabilit obiectivul lui Dinamo înaintea meciului cu CFR Cluj