Sport

Giovanni Becali, categoric după episodul cu Dennis Man și Denis Alibec de la meciul cu Kosovo: „Nu avem nevoie de așa ceva!”

Dennis Man a dezamăgit în meciul România - Kosovo. Jucătorul de la Parma a fost vizibil iritat în momentul schimbării. Ce spune Giovanni Becali.
18.11.2024 | 21:16
Giovanni Becali categoric dupa episodul cu Dennis Man si Denis Alibec de la meciul cu Kosovo Nu avem nevoie de asa ceva
Giovanni Becali: „Să nu facem un caz excepțional acum, că n-avem nevoie de așa ceva”. Foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Naționala României a făcut un joc modest cu reprezentativa statului Kosovo, în runda cu numărul 5 din Nations League. Totuși, echipa antrenată de Mircea Lucescu ar putea câștiga cu 3-0 la masa verde. Pe lângă situația extrem de tensionată din tribune, a existat și un alt moment interesant, cu Dennis Man în prim-plan.

Dennis Man, criticat după meciul cu Kosovo

Denis Alibec a intrat pe teren în repriza a doua. El i-a luat locul colegului său Dennis Man, care a făcut un meci modest. Jucătorul celor de la Parma a luat mai multe decizii proaste și a dat impresia că își dorește mult prea mult să înscrie.

ADVERTISEMENT

În momentul schimbării, Dennis Man și Alibec nu și-au dat mâna. Extrema din Serie A a părăsit suprafața de joc prin lateral, în loc să meargă direct la banca tehnică. Multă lume l-a criticat pentru acest gest.

Giovanni Becali nu vede, însă, o problemă prea mare. El este sigur că Dennis Man era extrem de supărat pentru felul în care a jucat, însă nu crede că jucătorul de la Parma și-ar fi dorit să nu-l salute pe colegul său.

ADVERTISEMENT

Giovanni Becali: „Să nu facem un caz excepțional acum, că n-avem nevoie de așa ceva”

„Ce s-a întâmplat cu Dennis Man? Probabil că era mai departe și a zis că Alibec intră de la centrul terenului, în timp ce el era puțin mai în față. A ieșit. Era supărat că n-a jucat nici el bine, cum a jucat toată echipa.

ADVERTISEMENT

Toți, care ies, sunt supărați pe ei înșiși. Să nu facem un caz excepțional acum, că n-avem nevoie de așa ceva, că Dennis Man a ieșit și nu l-a salutat pe Alibec”, a fost explicația lui Giovanni Becali, conform ProSport.

Mircea Lucescu, sfat pentru Dennis Man

Dennis Man este unul dintre cei mai în formă fotbaliști români ai momentului. El este un element cheie la Parma, iar în presa din Italia a apărut informația conform căreia extrema dreaptă ar putea prinde un transfer de senzație în iarnă.

ADVERTISEMENT

Man a plecat din cantonamentul de la Mogoșoaia după meciul cu Kosovo. El a văzut un cartonaș galben în minutul 58 și este suspendat pentru jocul cu Cipru, din ultima rundă. Mircea Lucescu i-a oferit câteva sfaturi acestuia.

„Dennis trebuie să dea mai multă continuitate jocului și la club, și la națională. Părerea mea e că trebuie să-și schimbe puțin poziția în teren, pentru că el e înconjurat în permanență de trei jucători. El trebuie să joace mai în centru. E de purtat o discuție cu el, văd că și la Parma l-au folosit acolo. Messi a jucat acolo, după care Guardiola l-a trimis atacant pentru a avea mai multe spații”, a fost mesajul selecționerului României.