Data de 1 iunie are o însemnătate specială, fiind vorba de Ziua Copilului. Este o zi dedicată celor mici, în care toată atenția și cele mai bune gânduri sunt îndreptate către aceștia. Giovanni Becali și-a amintit de copilăria sa și a povestit în direct cum obișnuia să petreacă 1 iunie. Ce jocuri practica impresarul pe vremuri.
A venit 1 iunie, Ziua Națională a Copilului, iar toată lumea îi celebrează pe cei mici. Giovanni Becali, care a lăcrimat recent în direct din cauza unei melodii, și-a amintit de perioada în care a fost și el la rândul său doar un copil. Celebrul impresar a povestit cum obișnuia să sărbătorească această dată din calendar. „Când eram eu copil nu aveam mall. De 1 iunie se sărbătorea și pe timpurile alea. Se sărbătoreau Ziua Mamei, Ziua Copilului.
Ne făcea mama câte un orez cu lapte, ne urcam în pom, mai luam cireșe, că erau făcute. Strada era neasfaltată, erau doar gropi. Aveam 8 ani când au turnat pentru prima dată asfalt. Când au băgat nisip, ne tăvăleam de parcă eram în zăpadă. Ne tăvăleam în nisipul ăla!”, a spus inițial Giovanni Becali.
În prezent, copiii și tinerii beneficiază încă de la vârste extrem de fragede de tehnologie, de la telefoane inteligente până la tot felul de alte gadget-uri. În ciuda copilăriei dificile pe care a avut-o în Pipera, Giovanni Becali a povestit despre jocurile pe care le practica, având un „repertoriu” vast chiar și pentru timpurile sale. „Jucam fotbal 3-4 ore direct pe șosea, nu ne deranja nimeni.
Noi ne mai jucam cu un fel de zar pe care scria câți lei iei, rom se numea. Barbut jucam de mici, 14-31 cu cărțile, tabinet, șeptică, orice… le știam pe toate. Se făcea școală pe vremuri, aveai uniforme…”, a mai spus Giovanni Becali în exclusivitate la Giovanni Show.