Sport

Giovanni Costantino arată cu degetul spre Adrian Mititelu: ”Nu m-a ascultat. I-am spus că retrogradează dacă nu dă afară câțiva jucători”

FCU Craiova a retrogradat din SuperLiga, după ce a pierdut acasă în ultima etapa din play-out meciul cu FC Hermannstadt, scor 1-3. Fostul antrenor Giovanni Costantino a avertizat!
13.05.2024 | 14:25
Giovanni Costantino arata cu degetul spre Adrian Mititelu Nu ma ascultat Iam spus ca retrogradeaza daca nu da afara cativa jucatori
Antrenorul italian Giovanni Costantino, dreapta, l-a avertizat pe Adrian Mititelu că FCU Craiova va retrograda dacă nu dă afară câțiva jucători
ADVERTISEMENT

FCU Craiova a fost un adevărat malaxor de antrenori și în acest sezon. Adrian Mititelu i-a schimbat ca pe ciorapi: portughezul Joao Janieiro, plecat după doar 18 zile, Florin Drăgan, Nicolae Dică, Paul Răducan, Dan Vasilică, Giovanni Constantino, Valentin David, Nicolo Napoli și în final Eugen Trică.

Giovanni Costantino spune că Adrian Mititelu nu l-a ascultat

Italianul Giovanni Constantino (39 de ani) a avut cel mai lung mandat dintre toți tehnicienii la care a apelat Adrian Mititelu în stagiunea 2023-2024. Aproape cinci luni, din 6 octombrie 2023 până pe 28 februarie 2024, perioadă în care Costantino a condus 16 meciuri în SuperLiga și două în Cupa României.

ADVERTISEMENT

Cu el pe bancă, FCU Craiova a acumulat 18 puncte. Adrian Mititelu l-a demis pe Giovanni Constantino după 1-1 acasă cu Poli Iași, în etapa a 28-a din sezonul regular, considerând că italianul nu poate duce echipa în play-off, obiectivul fixat de patron.

FCU Craiova se afla atunci pe locul 12, cu 31 de puncte, la șapte puncte de locul 6, departe însă de grijile retrogradării, la 11 puncte de ultimul loc pe care era FC Botoșani.

ADVERTISEMENT

Giovanni Costantino: ”Am spus că cineva din echipă trebuia să fie exclus, că avem nevoie de o pregătire diferită, dar nimeni nu m-a ascultat”

Contactat de FANATIK, Giovanni Constantino a arătat cu degetul spre Adrian Mititelu pentru retrogradarea lui FCU Craiova în Liga 2, după trei ani de la revenirea în primul eșalon.

“Am văzut că FCU a retrogradat. Am urmărit câteva meciuri după ce am plecat. Îmi pare foarte rău pentru club, pentru jucători și pentru fani, pentru pasiunea pe care o au.

ADVERTISEMENT

FCU nu avea o echipă care să retrogradeze. Din păcate, sunt unele situații care, văzute din interior, sunt înțelese. În ianuarie, după acea serie de victorii, am spus că avem nevoie de o pregătire diferită, dar nimeni nu m-a ascultat.

ADVERTISEMENT

În februarie am cerut să aducem câțiva jucători, dar nu s-a întâmplat. Am spus că cineva din echipă trebuia să fie exclus, dar nu am fost ascultat. Nu dau niciun nume, spun doar că nu am fost ascultat.

Am spus că dacă nu sunt ascultat, echipa riscă să retrogradeze. În schimb, mi s-a spus că fără jucătorii pe care eu voiam să-i dau afară echipa ar retrograda. Dar am avut dreptate eu”, a dezvăluit Giovanni Costantino. Veteranul Vlad Achim s-a aflat pe lista neagră.

”Cu mine, FCU Craiova era echipa cea mai plăcută din România”

Tehnicianul italian lasă de înțeles că Adrian Mititelu a greșit că l-a demis: “Cred că prezența mea a influențat sezonul. Eram echipa cea mai plăcută din România, apoi nu am fost ascultat și echipa a retrogradat.

Cu mine, în 18 meciuri, echipa a realizat șapte victorii și trei egaluri. Am făcut 24 de puncte, 18 în campionat și șase în Cupa României. În mod surprinzător, după plecarea mea, 12 meciuri și 6 puncte…”.

Adrian Mititelu, resemnat: ”Eu sunt vinovat”

Adrian Mititelu și-a recunoscut vina pentru retrogradarea echipei. ”E o seară foarte grea pentru noi. Nu meritam să mai rămânem în prima ligă. Ăsta este adevărul. Dacă există un vinovat, acela sunt eu. Eu sunt responsabil pentru situație, eu am luat toate deciziile la echipă.

Prin urmare, eu sunt vinovatul.  Au fost multe greșeli. Eu sunt vinovatul numărul 1 pentru că toate greșelile au fost ale mele. Am făcut greșeli după greșeli. Retrogradarea e o lovitură care poate fi fatală. Săptămâna viitoare anunțăm totul

Îmi pare rău. Sunt 19 ani de muncă și șapte ani în seria nouă a echipei. Altele au fost idealurile, planurile. Anul trecut, după ce am ratat barajul de Conference League, când arbitrii au avut grijă să câștige CFR, nici nu ne gândeam că nu o să jucăm în play-off în acest sezon. 

S-a întâmplat și mai grav, am retrogradat. Sunt multe explicații, multe lucruri de spus, dar nu ne mai pot ajuta. O sarabandă de erori și greșeli. Suntem unde nici dușmanii nu se gândeau că o să fim”, a declarat Adrian Mititelu, la finalul meciului cu Hermannstadt.