„Giovanni Show”, emisiunea care, într-un timp foarte scurt, a cucerit fanii fotbalului din România, revine cu un nou episod de colecție. Horia Ivanovici îl va avea alături pe cel mai cunoscut impresar din țara noastră, Giovanni Becali. Show-ul începe vineri, 31 octombrie, de la ora 10:30.
Horia Ivanovici și Giovanni Becali vor face spectacol, așa cum fac de fiecare dată, iar cele mai interesante noutăți din fotbalul românesc nu vor scăpa de vigilența celor doi. Se va vorbi despre ultima etapă a sezonului regulat, care va oferi meciuri interesante precum Dinamo – CFR Cluj, U Cluj – FCSB sau Universitatea Craiova – Rapid.
O să disecăm etapa a 15-a, însă nu uităm nici de cupele europene. Giovanni Becali va analiza următoarele meciuri din Europa League și Conference League ale lui FCSB și Universitatea Craiova. Campioana României va face deplasarea la Basel, în timp ce oltenii vor merge să o înfrunte pe Rapid Viena.
„Giovanni Show”, noua producție semnată FANATIK, a captivat publicul încă de la primele ediții. Invitatul special al emisiunii nu dezamăgește: un om cu experiențe impresionante, care știe să le povestească atât de viu încât fiecare relatare ajunge direct la inimile fanilor.
În fiecare vineri, de la 10:30, pasionații de fotbal – și nu numai – se pot conecta live pe FANATIK.RO pentru a urmări „Giovanni Show”. Cei care preferă Facebook sau YouTube vor putea urmări emisiunea în premieră sâmbătă, de la 13:30.