Life

Giulia Anghelescu, schimbare de look. Uite cum s-a transformat artista – Foto

23.07.2020 | 09:53
Giulia Anghelescu schimbare de look Uite cum sa transformat artista  Foto
ADVERTISEMENT

Giulia Anghelescu este adepta schimbărilor, motiv pentru care ori de câte ori simte nevoia face o vizită hair stylistilor. Așa s-a întâmplat și zilele trecute, iar rezultatul este chiar pe gustul vedetei.

Fanii au încurajat-o pentru schimbarea făcută, mai ales că o prinde de minune și o întinerește vizibil.

ADVERTISEMENT

Pe lângă culoarea de păr, artista a intrat în rândul divelor care și-au mărit buzele.

Giulia Anghelescu, schimbare de look

Este la mare căutare intervenția de mărire a buzelor, iar cântăreața s-a gândit că un pic de acid hialuronic în buze nu strică nimănui. Ce-i drept, vedeta a ales să-și mărească buzele foarte puțin, iar efectul este aproape neobservabil.

Așadar, vara aceasta, artista a trecut pragul medicului estetician pentru o mărire de buze cu care se fălește acum pe Instagram, însă asta nu este tot.

ADVERTISEMENT

Giulia Anghelescu i-a făcut o vizită și hair stylistului personal, care a tuns-o și a vopsit-o între-o culoare care i se potrivește perfect. Fericită de rezultat, vedeta a postat câteva imagini pe Instagram și a împărtășit cu fanii ei bucuria.

„ 1, 2 sau 3? Îmi place atât de mult noua culoare a părului meu încât nu m-am putut abține să nu postez toate cele 3 poze… ??? @florinnoje, cât de fericită sunt ca ești parte din viața mea de atâția ani! U rock!”, a menționat diva pe rețeaua de socializare.

ADVERTISEMENT

Comentariile fanilor au fost la superlativ: „ Superbă.”, „ Frumoasă.”, „ Îți stă foarte bine.”

 

View this post on Instagram

 

1, 2 sau 3? Imi place atat de mult noua culoare a parului meu incat nu m-am putut abtine sa nu postez toate cele 3 poze… ??? @florinnoje cat de fericita sunt ca esti parte din viata mea de atatia ani! U rock! P.S. Tricoul meu foaaaarte frumos este de la @nissa_official iar ochelarii de care nu ma mai despart sunt de la @medical_optik ? #badassmom #pixiecut #haircolor #manifestyourself #newcolor #loreal

A post shared by ?????? ?????????? (@mygiulia) on

A făcut parte din trupa Candy

Generația anilor 2000 o știe pe Giulia Anghelescu din trupa Candy din care a făcut parte. Pe vremea când era puștoaică, ea a cântat cu Elena Vasilache (Selena) și Claudia Pavel, un trio care a spart piața muzicală la acea vreme. Până la urmă, fetele s-au despărțit și au urmat fiecare o carieră solo. Trupa Candy a fost formată de Laurențiu Duță. De asemenea, Giulia a cântat și cu Andreea Antonescu, însă formula nu le-a mulțumit pe cele două. Artisa a mai făcut parte și din trupa DJ Project.

ADVERTISEMENT

Giulia Anghelescu este căsătorită cu Vlad Huidu, fratele celebrului comentator tv Șerban Huidu, și împreună au doi copii, o fetiță pe nume Antonia și un băiat, pe nume Eduard Mikael.

 

ADVERTISEMENT