Fotbal international

Glasgow Rangers – Celtic Glasgow 1-0. Ianis Hagi, aproape campion după victoria din „Old Firm”

02.01.2021 | 16:15
Glasgow Rangers  Celtic Glasgow 10 Ianis Hagi aproape campion dupa victoria din Old Firm
ADVERTISEMENT

În a doua zi a noului an, Scoţia fotbalistică freamătă intens la ora marelui derby dintre cele două superputeri din Glasgow: Rangers – Celtic. La ora startului partidei, care este cunoscută de mai bine de un secol sub denumirea de „Old Firm”, Rangers este liderul detaşat faţă de marele rival, cu 16 puncte avans, dar, ce e drept, alb-verzii au şi trei jocuri restanţă.

Când se joacă „Old Firm” despre altceva nu se mai vorbeşte în proporţie de peste 80 la sută în Glasgow în acea săptămână. Oraşul e practic rupt în două tabere uriaşe. Protestanţii sunt alb-albaştrii de la Rangers, catolicii alb-verzii de la Rangers. De la aceste divergenţe religioase au avut loc de-a lungul anilor multe confruntări între suporteri, nu puţine soldându-se cu arestări şi răniţi.

ADVERTISEMENT

De nouă ani încoace, fanii lui Celtic au ţinut-o numai în petreceri, pentru că echipa lor a monopolizat titlul, ajungând sezonul trecut la 50 de campionate câştigate. E drept, ultimul nu s-a mai reluat după ce a fost oprit de pandemia de coronavirus în primăvară şi titlul a ajuns la Celtic din oficiu, pentru că era prima şi la acel moment avea 13 puncte peste Rangers.

Glasgow Rangers – Celtic Glasgow 1-0 (C. McGregor 70 aut.)

  • Rangers: McGregor – Tavernier, Goldson, Balogun, Barisic – Davis, Kamara, Aribo – Roofe (46 I. Hagi), Morelos (77 Itten), Kent (87 Zungu). Rezerve: McLaughlin, Bassey, Helander, Patterson, Hagi, Zungu, Barker, Defoe, Itten. Antrenor: Steven Gerrard
  • Celtic: Barkas – Frimpong, Bitton, Ajer, Laxalt – Soro (72 Brown) – Turnbull (65 Elyounoussi), Christie (72 Elhamed), C. McGregor (84 Rogic) – Griffiths (65 Duffy), Edouard. Rezerve: Hazard, Taylor, Duffy, Brown, Ajeti, Rogic, Ntcham, Elyounoussi, Elhamed. Antrenor: Neil Lennon
ADVERTISEMENT

Min. 90+4: Glasgow Rangers se impune cu scorul de 1-0 în derby-ul cu Celtic și este foarte aproape de a cuceri titlul. Echipa lui Ianis Hagi are un avans de 19 puncte în clasament și, chiar dacă Celtic are 3 meciuri în minus, e greu de crezut că ierarhia se mai poate răsturna până la finalul campionatului.

Min. 70: GOOOL RANGERS! Gazdele deschid scorul norocos, în urma unei lovituri de colț. Callum McGregor deviază nefericit balonul cu umărul direct în propria poartă. Rangers – Celtic 1-0.

ADVERTISEMENT

Min. 63: Bitton face un placaj ca la rugby asupra lui Morelos, în postură de ultim apărător, și este eliminat.

Min. 50: Șutul puternic al lui Ianis Hagi din marginea careului a trecut pe lângă poartă.

Min. 46: Ianis Hagi a fost introdus pe teren încă din primul minut al reprizei secunde, în locul lui Roofe.

ADVERTISEMENT

Min. 22: O nouă intervenție salvatoare a lui McGregor, care a respins în bară șutul lui Griffiths.

Min. 4: Ocazie imensă pentru Celtic! McGregor a respins miraculos șutul lui Edouard.

Min. 1: Partida a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor dezastrului de pe Ibrox, din urmă cu 50 de ani.

Glasgow Rangers – Celtic Glasgow Live Stream Look Plus

Să nu uităm că Rangers a trecut ani buni prin momente de mare cumpănă chiar pentru existenţa clubului, fiind retrogradată din motive financiare tocmai în liga a 4-a, de unde a luat-o pas cu pas până a putut reveni acolo unde îi este locul şi unde o aşează şi istoria fotbalului scoţian. Abia în acest sezon se pare că Rangers a ajuns, în sfârşit, la forţa de a prelua comanda hotărât şi de a pune capăt hegemoniei alb-verzi.

Marele semn de întrebare în ceea ce ne priveşte îl reprezintă prezenţa sau absenţa din formula de start la Rangers a internaţionalului român Ianis Hagi. Acesta a lustruit de foarte multe ori, de-a lungul sezonului, banca de rezerve sau chiar scaunul din tribună, neintrând în planul tactic al lui Steven Gerrard, fosta legendă a lui Liverpool care se află pe banca protestanţilor. Meciul e televizat pe canalul Look Plus, dar îl puteţi urmări şi pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

Ianis, două goluri şi o pasă decisivă, în ultimele trei partide

Însă în ultimele trei meciuri, când toată lumea răsfoia paginile marilor tabloide la rubrica sport să vadă încotro a plecat românul definitiv Ianis Hagi a reapărut brusc în echipă şi impactul a fost unul pozitiv. Fiul lui Gică a marcat două goluri şi a oferit o pasă decisivăîn ultima etapă, la Saint Mirren. Însă nu e de ajuns pentru a avea locul asigurat în derby.

Steven Gerrard nu a vrut să ofere nici o informaţieasupra formulei de start din derby, dar a specificat că va alcătui echipa aşa cum crede el de cuviinţă, nu bazându-se pe goluri şi forma jucătorilor. Cu alte cuvinte, nu a dat nici cel mic detaliu la întrebare dacă va juca Ianis. Presa scoţiană şi fanii lui Rangers ştiu faptul că tehnicianul englez are obiceiul de a face mereu rotaţii de jucători de la o etapă la alta.

Presa îl vede pe Kent în locul românului

Însă, făcând o foarte amănunţită analiză a posturilor din echipă, cei de la The Scottish Sun, varianta scoţiană a celebrului tabloid, au ajuns la părerea că Ianis Hagi nu va fi pe teren la startul „Old Firm” şi că locul său va fi ocupat de Kent, un jucător care a avut evoluţii constant pozitive de-a lungul sezonului şi care ar fi mult mai util şi din punct de vedere al jocului fizic, pentru că întotdeauna aceste derbyuri s-au jucat la limita regulamentului sau depăşindu-l de multe ori.

Glasgow Rangers – Celtic Glasgow Live video ora 14:30. Presa scoţiană nu îl vede pe Ianis Hagi în echipa de start a lui Steven Gerrard! Foto: Scottish Sun.co.uk

Meciul va fi arbitrat de cel a fi cel mai bun arbitru scoţian, Bobby Madden, care a condus la Euro U 21 meciul România – Croaţia în turneul final, câştigat de micii tricolori cu 4-1. De la Rangers marea absenţă este Artfield, de la Celtic foarte probabil va lipsi Christoph Julien. Rangers e favorita bookmakerilor, cotă 2.10, faţă de 3,40 pentru Celtic.

ADVERTISEMENT