Sport

Gloria Bistrița, aproape de un transfer spectaculos în Liga Florilor! “Shenia” Minevskaja negociază cu echipa lui Rasmussen. Exclusiv

Gloria Bistrița este aproape de un transfer spectaculos în Liga Florilor. "Shenia" Minevskaja, proaspăt plecată de la Râmnicu Vâlcea, negociază cu echipa lui Kim Rasmussen.
17.09.2021 | 20:17
Gloria Bistrita aproape de un transfer spectaculos in Liga Florilor Shenia Minevskaja negociaza cu echipa lui Rasmussen Exclusiv
ADVERTISEMENT

Gloria Bistrița este una dintre echipele cu ambiții mari din Liga Națională. Cu un buget de 2,5 milioane de euro, formația din nordul țării se anunță una dintre candidatele la titlu în Liga Florilor.

Echipa lui Kim Rasmussen este una dintre formaţiile care au ţinut capul de afiş al perioadei de transferuri cu multe mutări spectaculoase printre care se numără Jovana Kovacevic, Sonia Seraficeanu sau Laura Moisă.

ADVERTISEMENT

Gloria Bistrița, aproape de un transfer spectaculos în Liga Florilor! Negociază cu Minevskaja

Gloria Bistriţa negociază un alt transfer tare în această perioadă. Din informaţiile FANATIK, echipa lui Kim Rasmussen vrea să o transfere pe Ewgenija Minevskaja, fostul inter stânga al celor de la SCM Râmnicu Vâlcea.

Echipa vâlceană s-a despărţit în urmă cu câteva zile de Shenia Minevskaja după ce oficialii echipei au considerat că nemţoaica nu mai poate ajuta echipa, mai ales că de câteva luni se află în recuperare după o operaţie la cartilaj.

ADVERTISEMENT

Pusă pe liber de SCM Râmnicu Vâlcea: “Nu mă aşteptam să se încheie aşa şi nu sunt încântată”

Decizia celor de la SCM Râmnicu Vâlcea de a o pune pe liber nu i-a căzut bine handbalistei, care a scris pe pagina de Facebook că nu se aştepta ca aventura ei la Vâlcea să se încheie aşa, dar că sănătatea este mai importantă:

“Din păcate, este adio! A fost o experienţă să joc la Râmnicu Vâlcea. Sunt tristă că nu am avut şansa să joc în faţa unei arene pline, dar vă mulţumesc tuturor pentru suport. Nu mă aşteptam să se încheie aşa şi nu sunt încântată, dar sănătatea este cel mai important lucru. 

ADVERTISEMENT

Sunt om, nu doar o persoană de sport. Sunt recunoscătoare că am întâlnit câţiva oameni grozavi şi mi-am făcut prieteni dragi. Mă voi concentra pe recuperare şi vom vedea ce urmează”, a postat Minevskaja.

Gloria Bistrița, aproape de un transfer spectaculos în Liga Florilor! "Shenia” Minevskaja negociază cu echipa lui Rasmussen. Exclusiv
Gloria Bistrița, aproape de un transfer spectaculos în Liga Florilor! “Shenia” Minevskaja negociază cu echipa lui Rasmussen. Exclusiv

Verigeanu: “Regretăm accidentarea sportivei suferită în primăvară și îi dorim să își finalizeze cât mai rapid recuperarea”

De cealaltă parte, preşedintele secţiei de handbal de la SCM Râmnicu Vâlcea, Florin Verigeanu, a lăsat de înţeles că accidentarea suferită în primăvară este şi motivul pentru care handbalista nu continuă la Vâlcea:

ADVERTISEMENT

”Îmi pare rău că drumurile se despart, dar suntem recunoscători pentru tot ce a făcut pentru echipă și îi mulțumim pentru contribuția adusă. Regretăm accidentarea sportivei suferită în primăvară și îi dorim să își finalizeze cât mai rapid recuperarea, dar și mult succes în viitor”, a spus Verigeanu.

Din informaţiile noastre, pe fir a intrat imediat Gloria Bistriţa, care vrea să o transfere pe Minevskaja. Rămâne de văzut dacă cele două părţi vor ajunge la un consens, însă şansele de a se face această mutare sunt mari.

Lucrurile nu merg conform planului la Bistriţa! Două înfrângeri în primele două etape

Bistrițenii l-au adus în vară pe cel care a reușit să câștige Champions League cu CSM București, Kim Rasmussen. Danezul a rămas liber de contract după ce a calificat naţionala din Muntenegru la Jocurile Olimpice şi a fost adus convins de oficialii bistriţeni să se întoarcă în Liga Florilor.

Până acum, lucrurile nu au mers conform planului la Bistrița, care a pierdut în primele etape cu două dintre contracandidatele la titlu: Gloria Buzău (23-25) și CSM București (21-24).

  • 28 de ani are Shenia Minevskaja
  • 95 de selecţii are handbalista în naţionala Germaniei

 

ADVERTISEMENT