Sport

Gluma care a împărțit internetul în două chiar înainte de anunțarea noului Papă: ”Regele s-a întors”. Foto

Luptătorul Conor McGregor este recunoscut pentru glumele sale, iar acesta nu s-a putut abține nici la anunțarea noului Papă.
08.05.2025 | 22:05
Gluma care a impartit internetul in doua chiar inainte de anuntarea noului Papa Regele sa intors Foto
Glumă nesărată făcută de Conor McGregor înaintea anunțării noului Papă. Sursă foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT

Robert Francis Prevost este primul conducător al Bisericii Catolice de origine americană și și-a luat numele de Papa Leon al XIV-lea. Însă, înainte de a fi anunțat oficial, Conor McGregor a făcut o glumă care a împărțit lumea în două.

Gluma făcută de Conor McGregor înaintea anunțării noului Papă

La scurt timp după ce fumul alb a ieșit pe hornul de la Vatican și lumea aștepta cu sufletul la gură să-l cunoască pe noul Suveran Pontif, luptătorul Conor McGregor a făcut o postare neașteptată pe rețelele de socializare.

ADVERTISEMENT

Acesta a creat cu ajutorul inteligenței artificiale o fotografie în care apare îmbrăcat în Papă, are mâinile ridicate și zâmbește larg, ca și când s-ar afla la balconul de la Vatican și salută mulțimea din Piazza San Pietro.

Poza este însoțită de un mesaj suburban: ”Surpriză-surpriză, nenorociților, regele s-a întors”. Postarea a devenit imediat virală și în timp ce unii au gustat gluma, alții l-au criticat vehement pe McGregor: ”Nu respecți religia creștină”.

ADVERTISEMENT

McGregor, susținător înfocat al lui Trump

Conor McGregor este un personaj controversat în lumea sportului. Irlandezul a fost găsit vinovat că ar fi violat o femeie în 2018 și a fost condamnat de un Tribunal din Dublin să plătească despăgubiri în valoare de aproape 250.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Luptătorul de MMA este un aprig susținător al președintelui american Donald Trump, care l-a primit în Biroul Oval de la Casa Albă alături de întreaga sa familie cu ocazia Zilei de Sfântul Patrick.

ADVERTISEMENT

În timpul acestei vizite, McGregor a acuzat guvernul irlandez că ”a abandonat” poporul și a criticat politicile de imigrare. ”Ceea ce se întâmplă în Irlanda este o parodie. Banii noștri sunt cheltuiți pe chestiuni de peste mări, care nu au nimic de-a face cu poporul irlandez”, a declarat sportivul.