Fotbal intern

Gol controversat în CFR Cluj – Academica Clinceni! Fază trasă la indigo după Supercupa cu FCSB. Video

18.04.2021 | 20:28
Gol controversat in CFR Cluj  Academica Clinceni Faza trasa la indigo dupa Supercupa cu FCSB Video
ADVERTISEMENT

CFR Cluj a marcat un gol controversat în partida cu Academica Clinceni. Reușita de 2-0 a lui Ciprian Deac a fost validată în ciuda faptului că reluările nu au demonstrat că mingea a depășit linia porții lui Vâlceanu.

Ben Youssef ba, Deac da. CFR Cluj a avut o fază identică în Supercupa cu FCSB, dar golul nu a fost validat

Campioana României a rezolvat în doar trei minute meciul cu ilfovenii din prima etapă a play-off-ului. Mai întâi, Păun a deschis scorul cu o execuție superbă din afara careului, iar apoi, Deac a dublat avantajul după o reușită cu capul.

ADVERTISEMENT

Faza nu a fost însă deloc concludentă, astfel că până și centralul Sebastian Colțescu a avut dubii. A intervenit însă arbitrul asistent George Neacșu, care a considerat că mingea expediată de veteranul ardelenilor a intrat cu toată circumferința în poarta lui Vâlceanu, care tocmai respinsese cu genunchiul. – VEZI VIDEO

Golul marcat de CFR Cluj în meciul cu Clinceni. Sursă foto: Captură/TelekomTV

Până să câștige la penalty-uri Supercupa cu FCSB, CFR Cluj a cerut gol în timpul regulamentar. În minutul 55 al finalei de la Ploiești, Ben Youssef a trimis mingea cu capul spre poarta lui Vlad, care a respins cu piciorul, fază identică cu cea din CFR Cluj – Academica Clinceni 3-0.

ADVERTISEMENT

Ardelenii au cerut ca reușita să fie validată, dar Radu Petrescu a fost de altă părere. Reluările au demonstrat că portarul roș-albaștrilor a scos mingea de pe linia porții, iar decizia centralului bucureștean a fost una bună.

Golul cerut de CFR Cluj în Supercupa cu FCSB. Sursă foto: Captură/TelekomTV

Ciprian Deac a ignorat controversa de la golul de 2-0. Cui i-a dedicat reușita

Ciprian Deac nu a vrut să comenteze decizia brigăzii de arbitri de a valida golul din minutul 56. Pentru veteranul echipei lui Edward iordănescu, reușita a fost a zecea din acest campionat.

ADVERTISEMENT

„Eu cred că am făcut un joc bun. Ne-am creat multe ocazii. Cred că deja erau multe probleme, ratam mult, dar e bine că ajungem totuși în fața porții și că avem multe ocazii. Eu mă bucur că pot ajuta echipa, câștigăm, ăsta e obiectivul meu să câștig meci de meci și cât mai multe trofee. Cu trofeele rămâi, sunt amintiri frumoase.

Mă bucur că reușesc să marchez și că ne-am revenit după jocul cu FCSB. Au fost ratări foarte mari. Nu am prins poarta din poziții foarte bune. Vreau să dedic golul familiei Țucudean. Prietenul meu George a trecut prin momente grele și vreau să îi transmit condoleanțe familiei”, a declarat Ciprian Deac, după CFR – Clinceni 3-0.

ADVERTISEMENT