Sport

Gol de cascadorii râsului în Africa! Kiki și Roche, de la FCSB și Petrolul, au văzut de pe teren faza. Video

David Kiki (FCSB) și Yohan Roche (Petrolul Ploiești) au privit un gol amuzant în Africa, în preliminariile pentru CM 2026. Video
21.03.2025 | 09:30
Gol de cascadorii rasului in Africa Kiki si Roche de la FCSB si Petrolul au vazut de pe teren faza Video
David Kiki, în tricoul naționalei Beninului / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

David Kiki (31 de ani), fundaș stânga la FCSB, și Yohan Roche (27), stoper la Petrolul Ploiești, au fost coechipieri în partida Zimbabwe – Benin, 2-2, din Africa. Cei doi au reprezentat naționala oaspete în etapa a cincea din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026.

David Kiki (FCSB) și Yohan Roche (Petrolul Ploiești), protagoniști în duelul din Africa, Zimbabwe – Benin

Yohan Roche a fost integralist, în timp ce David Kiki a fost înlocuit în minutul 86 al confruntării. Reprezentativa celor doi fotbaliști din Superliga României a deschis scorul, în minutul 12, printr-un gol demn de cascadorii râsului.

ADVERTISEMENT

Arubi, portarul din Zimbabwe, a încercat să ofere o pasă lobată peste un adversar, însă i-a așezat perfect mingea pe cap. Dodo, jucătorul care a primit cadoul, a gândit repede și i-a pasat lui Mounie, care a avut de îndeplinit doar o simplă formalitate. A deschis scorul, în minutul 12, printr-un șut cu poarta goală.

În minutul 35, Dodo a trecut din ipostaza pasatorului decisiv în cea a marcatorului. A făcut 2-0 pentru Benin, însă naționala lui David Kiki și a lui Yohan Roche avea să plece doar cu un punct din Zimbabwe.

ADVERTISEMENT

Pentru gazde a marcat pentru prima oară Munetsi, cu un minut înainte de fluierul final al primei părți de joc. Reușita a fost cea care a stabilit scorul primei reprize: 2-1 pentru Benin. Întâlnirea s-a terminat la egalitate, 2-2, după ce Musona a închis tabela de marcaj, în minutul 59.

Clasamentul Grupei C

Reprezentativa din Benin are de ce să fie nemulțumită după rezultatul de egalitate înregistrat cu Zimbabwe. Naționala jucătorilor David Kiki și Yohan Roche riscă să piardă locul întâi din Grupa C după două puncte cedate în fața codașei clasamentului.

ADVERTISEMENT

Doar prima poziție asigură calificarea fără emoții la Campionatul Mondial din 2026, organizat în SUA, Canada și Mexic. Clasamentul Grupei C arată în felul următor: 1) Benin – opt puncte (cinci meciuri), Rwanda – șapte (patru), Africa de Sud  – șapte (patru), Lesotho – cinci (patru), Nigeria – trei (patru) și Zimbabwe – trei (cinci).

ADVERTISEMENT
Clasamentul Grupei C
Clasamentul Grupei C / Foto: Flashscore
  • Vineri, pe 21 martie, sunt programate partidele Rwanda – Nigeria (18:00) și Africa de Sud – Lesotho (18:00).
2.02 este cota Betano pentru pronosticul ”2 solist” la Dinamo - FCSB