Cosmin Olăroiu a pierdut teren în campionat în fața liderului Al-Ahli Dubai și se află la 7 puncte de primul loc în acest moment. Al Sharjah mai avea ca obiectiv doar Cupa Emiratelor Arabe Unite și AFC Champions League Two, competiții în care echipa tehnicianului român a pătruns în semifinale. Al-Jazira a deschis scorul în partida din Cupă după un gol cum rar se vede.
Al Sharjah a rămas cu șanse mici la campionat, însă Cosmin Olăroiu mai era în luptă pentru două trofee. Antrenorul român se afla în cursă pentru câștigarea Cupei dar și a AFC Champions League Two, echivalent cu UEFA Europa League.
În semifinalele Cupei, formația lui Olăroiu a început cu stângul, scorul fiind deschis de Al-Jazira, echipă ce ocupă poziția a patra în campionat, după un lanț de greșeli.
Faza a început din flancul drept, când un jucător al lui Al-Jazira a centrat mingea în careu, iar cel căruia îi era adresată pasa a luftat rușinos. Formația lui Olăroiu a încercat să plece pe contraatac, însă jucătorul lui Sharjah s-a împiedicat, iar mingea a ajuns din nou la același fotbalist care a dat pe lângă minge.
Jucătorul lui Al-Jazira și-a mai încercat o dată norocul și a tras la poartă, însă la fel de slab, șutul lovind primul apărător, însă mingea a sărit cu noroc pentru unul dintre coechiperii săi care a rămas singur cu portarul și a izbutit să deschidă scorul spectaculos, după un stop pe genunchi și o execuție cu călcâiul.
Al Sharjah, echipa antrenată de Cosmin Olăroiu, s-a calificat în marea finală a Cupei Președintelui, după ce a învins-o pe Al-Jazira, scor 3-1 după prelungiri. La finalul celor 90 de minute scorul era egal, 1-1.
Cosmin Olăroiu a avut mai multe probleme cu conducerea de la Al-Sharjah. Deși ocupa primul loc la acea vreme, fostul tehnician al celor de la FCSB din „sfertul UEFAntastic” a avut un atac dur la adresa conducerii în urmă cu câteva săptămâni, amenințând chiar cu demisia:
„Din păcate, atunci când avem probleme, soluțiile noastre sunt foarte reduse. Și chiar nu înțeleg lucrul acesta… Suntem o echipă care ne batem în toate cele patru competiții și nu putem să stăm în 10, 12, 14 jucători… Mi se pare că va fi foarte, foarte greu. De obicei, pentru a obține mai mult, pentru a crește valoarea echipei, avem nevoie de jucători mai buni.
Dar, din câte văd eu, nu se întâmplă nimic. Nu înțeleg… E foarte greu să înțeleg! Eu vreau să câștig. Dacă nu se poate și nu se vrea să câștigăm, atunci cred că ar fi bine ca fiecare să meargă pe drumul lui! Sunt foarte dezamăgit”, spunea Cosmin Olăroiu în urmă cu 2 luni.