Dinamo a deschis scorul în minutul 17 prin Astrit Selmani, care a executat perfect o lovitură de la 11 metri, iar echipa lui Dorinel Munteanu a egalat în minutul 23 prin Frederic Maciel, care a profitat de o eroare în apărarea „câinilor roșii”.
Astrit Selmani, golgheterul lui Dinamo a fost mulțumit după remiza obținută cu Oțelul Galați, chiar dacă echipa lui Zeljko Kopic putea da lovitura pe final de meci, când șutul lui Adrian Caragea a fost apărat perfect de către Iustin Popescu.
„Voiam mai mult, dar să fim sinceri, şi ei avut ocazii. E un rezultat corect, până la urmă. Am încercat să punem presiune. Cu siguranţă, am jucat zece meciuri, am realizat ceva în fiecare meci.
Dar ştiu că pot face mai mult, pot da mai multe goluri, sper să fie doar începutul. În primul meci, cu CFR Cluj, aveam alţi jucători. Jucăm altceva acum, luptăm.
Muncim din greu, sper să-şi revină toţi jucătorii după pauza datorată meciurilor internaţionale. Trebuie să fim și sănătoși, asta e foarte important”, a spus Astrit Selmani.
Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a vorbit la finalul meciului și pune presiune pe șefii clubului pentru a-i mai aduce jucători: „A fost un meci bun, un meci interesant. Sunt mulțumit.
În prima repriză, Oțelul a dominat partida. Nu am avut suficientă posesie. În partea a doua am schimbat și am început să controlăm meciul. Am încercat să introduc jucători tineri pe teren”.
„Am avut o ocazie foarte mare pe final, prin Caragea. Dacă e să fiu sincer, cred că rezultatul este echitabil. Nu vreau să vorbesc despre arbitraj. Nu sunt îngrijorat în privința jucătorilor accidentați.
O să își revină. S-au accidentat o parte dintre ei la națională. Au jucat foarte multe meciuri. Nu este o situație perfectă, dar trebuie să își revină. Pentru mine e foarte important să jucăm un fotbal frumos, să ne creăm șanse.
Fără atitudine e greu să facem asta, mai ales pe termen lung. Toți jucătorii au dat maximul în această seară. Exact asta cer la antrenamente. Sper să continuăm așa”, a mai spus Zeljko Kopic.