Fotbalul ne-a oferit în acest sezon zeci de goluri spectaculoase, însă un gol reușit de un brazilian pur și simplu le întrece pe toate.
Faza zilei și probabil a anului vine din liga a treia din Brazilia, în meciul dintre Vitoria Floresta și Barradao. Brazilienii sunt cunoscuți pentru spectacolul pe care îl produc pe teren dar și pentru executanți remarcabili de lovituri libere: Ronaldinho, Pele sau Juninho sunt doar trei dintre cei mai buni.
Cu toate acestea, poate cel mai frumos gol din istoria fotbalului este o execuție venită parcă de pe altă planetă a lui Roberto Carlos, dintr-o lovitură liberă de la mare distanță. După atăția ani, un alt brazilian a reușit un gol asemănător.
La 25 de ani distanță, un alt brazilian a reușit un gol asemănător, însă la un nivel incomparabil. E vorba despre Fabio Alves care a imprimat un efect inimaginabil, comparabil cu șutul trimis de Roberto Carlos, doar că de asta șutul a fost trimis de la aproape 40 de metri.
Jucătorul echipei din liga a treia ar putea intra în istoria fotbalului mondial cu reușita sa, care a înnebunit întreaga Brazilie și a făcut înconjurul lumii.
Brazilianul are astfel șanse mari să primească prestigiosul trofeu, însă până la decernarea premiiilor mai sunt încă meciuri destule.
Erik Lamela a fost desemnat în 2021 de către FIFA drept jucătorul care a marcat cel mai frumos gol al anului și a primit Trofeul Puskas.
Mijlocașul lui Totteham Hotspur a înscris un gol de poveste în Premier League împotriva lui Arsenal Londra, pe 14 martie 2021.
Gala FIFA The Best 2022 va avea loc începutul lunii ianuarie, fiind un moment așteptat de către toți microbiștii.