La SUFLET DE RAPIDIST, Robert Niță a adus aminte un moment important din cariera invitatului săi special. Adrian Iencsi a oferit o super execuție într-un meci Rapid – Farul, scor 3-1. La acea vreme golul la vinclu al fundașului din Giulești a ajuns la CNN.
Iencsi a fost un jucător care de-a lungul carierei de fotbalist a oferit mai multe execuții spectaculoase din afara careului. Însă, Robert Niță a adus aminte de golul dat într-un meci Rapid – Farul, care a avut loc la constanța. Atunci Adrian Iencsi a marcat de la 35 de metri, iar minge a ajuns direct în vinclu. Ulterior, momentul a fost transmis de toate televiziunile printre care și CNN.
“Mi-ai amintit de chestia asta. Îmi aduc aminte că s-a jucat fără suporteri la Constanța. A fost un gol de pe la vreo 35 de metri, de la o distanță foarte mare. Mingea s-a dus direct în vinclu de la distanța aceea. Din păcate nu am golul acela.
Dar știu că am apărut pe la toate televiziunile, chiar și la CNN. În perioada aceea să ajungi la CNN era o mare realizare. Am fost foarte mândru, la fel ca și părinții mei, de acel gol.”, a povestit Adrian Iencsi, la SUFLET DE RAPIDIST.
La SUFLET DE RAPIDIST, Adrian Iencsi a discutat despre momentul demiterii de la Rapid, pe vremea când acesta era antrenorul echipei. Fostul jucător din Giulești a povestit și modul în care a aflat despre acest lucru. Pe lângă toate astea, Iencsi susține că ar mai fi meritat o șansă, având în vedere contextul în care se afla în momentul pandemiei.
“Foarte multă muncă și am început bine. Am avut un început bun. 3 din 3 victorii. Dar apoi am avut un egal, înfrângere, victorie și iar înfrângere. Ultima cu FCU Craiova a fost dureroasă, mai ales pentru mine, cu scor 5-0. Și atunci eu am fost destituit din funcția de antrenor.
A fost o dezamăgire. Nu știu dacă era cazul. Procentul meu era foarte bun la Rapid și munca a fost una foarte amplă și asiduă. Cred că meritam să mi se mai dea o șansă. Iar dacă simțeam că lucrurile nu mergeau, ridicam eu mâna și plecam.
Am fost și eu afectat de acel virus și am stat în casă. Eram neputincios, nu puteam să intervin cu nimic sau să îmi antrenez echipa. Și am fost destituit din funcție printr-un simplu mesaj. Atâta tot.
M-au măcinat acele lucruri, dar am învățat ceva după acea experiență. Am reușit să trec peste, pentru că eu nu sunt ranchiunos.”, a mai spus fostul tehnician al lui Rapid.”, a mărturisit Adrian Iencsi.