Sport

Golurile lui Patrik Schick au dus Cehia în optimile EURO 2020! A vrut să se lase de fotbal pentru o carieră în modeling

Patrik Schick a fost eroul Cehiei în Grupa D de la EURO 2020 şi şi-a ajutat naţionala să ajungă în optimile de finală.
22.06.2021 | 16:23
Golurile lui Patrik Schick au dus Cehia in optimile EURO 2020 A vrut sa se lase de fotbal pentru o cariera in modeling
ADVERTISEMENT

Patrik Schick este numele la modă în Cehia, după ce atacantul lui Bayer Leverkusen a marcat 3 goluri în primele 2 meciuri din Grupa D de la EURO 2020. Reuşitele acestuia au adus calificarea în optimile de finală ale turneului final, iar una dintre ele va candida pentru cel mai frumos gol al competiţiei.

Drumul lui Patrik Schick până la succes a fost anevoios, iar la un moment dat a cochetat cu ideea retragerii din fotbal. Cum sora lui mai mare este un cunoscut model în Cehia, atacantul s-a gândit în startul carierei că ar putea să ajungă şi el pe catwalk.

ADVERTISEMENT

Patrik Schick, eroul Cehiei la EURO 2020, a vrut să lase fotbalul pentru modă

Produs al academiei Spartei Praga, Patrik Schick a primit puţine minute în primii ani de carieră la formaţia din capitala Cehiei. După ce a debutat la 18 ani pentru “Letensti”, fotbalistul a avut apariţii sporadice în primele două sezoane, iar în 2015 a cochetat prima oară cu gândul unei cariere în modeling.

Şansa i-a surâs la începutul sezonului 2015-2016, când Sparta Praga a decis să-l împrumute la Bohemians Praga, iar aici a venit explozia pentru Patrik Schick. Cu 8 goluri în 28 de meciuri, atacantul a uitat de defilările de modă, iar în vara lui 2016 a fost transferat de Sampdoria, după ce italienii au plătit 4.000.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Cum a ratat transferul la Juventus. Medicii au crezut că are o problemă cardiacă

Primul sezon în Serie A a fost un real succes pentru Patrik Schick, cu 11 goluri în 32 de meciuri la Sampdoria, iar cehul a intrat în atenţia lui Juventus. “Bătrâna Doamnă” era pregătită să dea 30.000.000 de euro, clauza de reziliere, însă atacantul a picat de două ori vizita medicală.

Medicii i-au transmis că există suspiciunile unei probleme cardiace, iar Juventus s-a retras imediat. După o altă serie de teste, Patrik Schick a aflat că totul este în regulă cu el. AS Roma a intrat pe fir şi l-a împrumutat de la Sampdoria, totul la îndemnul lui Monchi.

ADVERTISEMENT

“Sunt director sportiv de 17 ani (n.r. în 2017) şi transferul lui Schick este cel de care sunt cel mai mândru. Are un mare potenţial la nivel înalt”, spunea Monchi, director sportiv al lui AS Roma în perioada 2017-2019, când atacantul ceh a fost prezentat.

Chiar dacă nu a mai repetat prestaţiile de la Sampdoria, Patrik Schick i-a convins pe oficialii lui AS Roma să-l transfere definitiv. Trupa capitolină plătea 42.000.000 de euro în schimbul atacantului, însă nu a convins nici în al doilea sezon.

ADVERTISEMENT

Un atacant renăscut în Bundesliga şi ce idol avea în copilărie

În septembrie 2019, AS Roma a acceptat să-l împrumute pe Patrik Schick la RB Leipzig, iar mutarea în Bundesliga i-a redeschis apetitul de gol. Parteneriatul cu Timo Werner l-a ajutat să revină la cifrele din perioada Sampdoria, iar atacantul ceh a marcat 10 goluri în sezonul 2019-2020 al primei ligi din Germania.

Chiar dacă a strălucit la RB Leipzig, Bayer Leverkusen a fost echipa care l-a transferat de la AS Roma în septembrie 2020. Nemţii au plătit 26.500.000 de euro, iar atacantul ceh a încheiat sezonul 2020-2021 cu 13 goluri în 36 de meciuri.

Pentru Patrik Schick urmează meciul cu Anglia de la EURO 2020, iar cehul urmăreşte fotbalul englez încă din copilărie. Atacantul era un mare fan al lui Manchester United şi îl idolatriza pe David Beckham.

Patrik Schick într-un tricou al lui Manchester United
  • 23.000.000 de euro este cota de piaţă a lui Patrik Schick
ADVERTISEMENT
Tags: