Gonţeşti, satul în care numai patru case sunt locuite: “Nici un copil nu s-a mai născut în ultimii ani”!

Gonțești a devenit încet, dar sigur satul peste care s-au așternut uitarea și bătrânețea! Așa cum se întâmplă de fiecare dată cu așezările care și-au risipit rostul și viitorul de dragul promisiunilor și a unui trai mai bun. Un trai care pesemne că a venit, date fiind neîntoarcerile, însă a făcut-o în depărtări.

Gonțești, satul peste care s-au așternut uitarea și bătrânețea!

Județul Buzău, comuna Cănești, anul de grație 2020, an în care omenirea a fost retestată la capitolul răbdare. O nemernicie de virus plecat tocmai din îndepărtata Chină avea să dea peste cap viața tuturor și să astâmpere neliniști pe care le știam de nepotolit. Astfel, acolo unde era tumult s-a instalat o „dulce amorțeală” preț de câteva luni bune și marile orașe au căzut într-un abis al tăcerilor.

Nu și Gonțeștiul, cel mai mic sat din comuna Cănești, un sat parcă decupat dintr-o carte poștală pe care bunicul preferat a trimis-o alesei inimii lui, pe vremea când era în armată. O imagine a altor timpuri, o imagine a unor nemișcabile vieți. Și, nu în ultimul rând, un univers paralel de morișca lumii și vâltoarea întâmplărilor fără de sfârșit.

Patru case cu oameni, restul pline de amintiri și pustietate

În Gonțești a fost pandemie, dar prea multe nu s-au schimbat. Nici nu aveau cum dintr-un motiv cât se poate de simplu. În inima Buzăului, în sufletul unui județ încercat de vremuri, într-un sătuc pierdut de prezent mai trăiesc doar câteva familii. Vorbim despre satul cu 4 case locuite, un sat în care părăsirea și-a făcut cuib și oamenii s-au obișnuit să conviețuiască alături de ea.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Pentru că oriunde întorci capul, altceva nu vezi. Decât abandon. Satul a îmbătrânit, și-a dus veselia de altădată și oamenii în tăcerea pământului și n-a mai pus nimic în loc. Copiii au vrut altceva, au căutat alte oportunități și au migrat care încotro.

După care, peste toată lumea, s-a așternut viață și nimeni nu s-a mai uitat în spate. Țâncii satului au devenit părinți, apoi bunici și n-au mai venit acolo unde odinioară era casă. Nepoții n-au fost nici măcar interesați. Ce poți să faci într-un sat în care casele se prăvălesc și apa potabilă e încă un lux?

Și acesta este și adevărul! Zi de zi, ceas după ceas, cei câțiva oameni care au rămas, cele 4 case în care descoperim suflare, trăiesc alături de amintirile altora, de case părăsite, abandonate și multe dintre ele aflate în ultima parte a răbdării, putinței și vieții.

Sunt veseli, încă în puterea vârstei și își creionează traiul simplu, dar sănătos. De cele mai multe ori mănâncă ceea ce produc. Legumele vin din bunătatea pământului, laptele, brânza și ouăle din grija și respectul față de animale. Apa de la magazinul din celălalt sat.

Digisport.ro

FOTO Cine este modelul care i-a ”furat” inima lui Jude Bellingham: este cu 5 ani mai mare decât starul de la Real Madrid

„În momentul de față vorbim despre 3 familii și o persoană singură. Locuite mai avem 4 case. Satul a îmbătrânit, moștenitorii n-au mai venit. Nelocuite ar fi undeva în jurul a 14 case”, a explicat pentru FANATIK primarul comunei Marin Stoica.

„Ceea ce se întâmplă la Gonțești se întâmplă în majoritatea satelor din zona respectivă. De curând am vorbit cu o persoană care lucrează la Primărie și mi-a spus că în ultimii doi ani nu s-a născut niciun copil la nivel de comună.

Casele sunt părăsite, oamenii nici n-au mai apucat să-și facă acte. Moștenitorii, dacă sunt, sunt plecați peste granițe, nu mai au cui să facă aceste acte. Au rămas bătrânii în sat, oamenii au început să plece de mult.

Moștenitori sunt nepoții acum, dar nu sunt interesați. Nu au apă, acolo este un pilon de sare și apa este foarte sărată. Ei își pun murăturile cu apă de la un izvor care curge de sus, din munte. Aprovizionarea o faci cu baxurile. Iarna este mai greu. Eu îmi aduc aminte când eram la bunici, că iarna nu aveam acces la apă și ne urcam pe casă și topeam zăpada”, a precizat și o localnică.

Prin bunătatea lui Dumnezeu peste Gonțești se lasă seara. Satul se scufundă, ca de fiecare dată, într-o tăcere ciudată și într-o testare a rezistenței. Puținii oameni care trăiesc aici intră în casele lor. Din celelalte, din încăperile învecinate și atât de goale, noaptea aproape că nici nu mai pleacă.

În doar câteva ore, aici, soarele răsare numai pentru o mână de oameni. Prea puțini pentru prea multe case părăsite. Case goale de amintiri, dar pline de pustietăți și doruri.