News

Alertă pentru toți utilizatorii de Google Chrome. Verifică-ți dispozitivele acum! Probleme mari de securitate

Google a identificat mai multe probleme de securitate importante în cadrul Chrome, iar acum oferă și o soluție pentru acestea, în forma unui update de browser.
06.01.2022 | 13:33
Alerta pentru toti utilizatorii de Google Chrome Verificati dispozitivele acum Probleme mari de securitate
ADVERTISEMENT

Google a început anul în forță în ceea ce privește browserul Chrome, căruia îi oferă un upgrade important pentru a rezolva nenumărate vulnerabilități descoperite în ultima vreme de cercetătorii în securitate.

Fiecare dintre aceste vulnerabilități îți poate expune nu doar browserul, ci și datele personale stocate de acesta în fața unui atacator. Cele mai de preț astfel de date sunt cele bancare, însă și parolele sunt foarte valoroase.

ADVERTISEMENT

O vulnerabilitate de nivel ”critic” descoperită de cercetătorii Google arată că browserul putea fi exploatat astfel încât un atacator să capete controlul asupra întregului sistem pe care aplicația rula.

Vorbim, astfel, despre update-ul Chrome 97, care va ajunge în următoarele zile la toți cei două miliarde de utilizatori din întreaga lume.

ADVERTISEMENT

Pe lângă vulnerabilitatea critică identificată și reparată în noul update al browserului Chrome, mai există și alte zece care au fost catalogate ca viind ”severe.” Așa cum se întâmplă de obicei, Google nu a dat detalii specifice despre cum puteau fi folosite aceste probleme ale browserului de către atacatori.

Asta reprezintă o garanție că răufăcătorii nu pot ataca utilizatorii care încă nu au actualizat aplicația la cea mai nouă versiune.

ADVERTISEMENT

Diverse probleme identificate în puncte sensibile ale Google Chrome

”Accesul la informațiile despre bug-uri și detalii despre acestea poate fi restricționat până când majoritatea utilizatorilor primesc o rezolvare. De asemenea, vom păstra anumite restricții dacă problema există și într-o librărie terță de care proiecte similare depind și unde nu a fost adresată deja situația”, arată Google.

După cum arată detaliile problemelor identificate, unele dintre acestea apăreau în DevTools, altele în zona de logare în browser, dar și între marcajele salvate de utilizator. Existau probleme și la autofill-ul oferit de Chrome sau la funcția stocare a parolelor.

ADVERTISEMENT

Toate informațiile despre problemele identificate și rezolvate de dezvoltatori Chrome pot fi consultate aici.

Dacă dorești să actualizezi browserul la cea mai recentă variantă, trebuie să apeși pe meniul din dreapta sus, a cărui imagine este reprezentată de cele trei puncte dispuse vertical.

Navighează apoi în meniul Help și apasă pe butonul About Chrome. Aici se va deschide o nouă fereastră, de unde vei putea actualiza aplicația la cea mai nouă variantă disponibilă.

ADVERTISEMENT