Google a lansat pe piață primul său telefon pliabil, Pixel Fold. Smartphone-ul se poate transforma rapid într-o tabletă. Promite că poate concura cu device-urile marilor producători, dar are un preț pe măsură.
Ani întregi s-a vorbit despre lansarea primului telefon pliabial produs de Google, iar acum a devenit realitate: Pixel Fold a ieșit pe piață. Modelul are, însă, un preț pe măsură. Cine îl vrea, trebuie să scoată din buzunar 1.799 de dolari, adică aproximativ 8177 de lei.
Telefonul poate concura cu Galaxy Z Fold 4 de la Samsung. Startul precomenzilor s-a dat încă de pe 10 mai, iar clienții ar trebui să primească noul Pixel Fold produs de Google începând cu luna iunie.
Chiar dacă este primul astfel de model al companiei, specialiștii sunt de părere că are funcții numeroase care nu vor dezamăgi. Pixel Fold este ușor de ținut în mână și manevrat. Are o balama rigidă, însă care nu incomodează utilizatorul. În timp ce ecranele arată foarte bine.
Cât despre sistemul de operare, aplicațiile și funcțiile sotfware-ul Google se mișcă destul de bine, la prima vedere. În plus, este foarte posibil ca următoarele versiuni și îmbunătățiri pentru Android să-l aibă în prim-plan.
Există două tipuri de modele pliabile existente pe piață, unul compact, pe un telefon de dimensiuni normale și unul care dintr-un telefon obișnuit se poate transforma într-o mini-tabletă. Pixel Fold se încadrează în a doua categorie.
Dintr-un device de de 5,8 inchi, acesta devine o tabletă de 7,6 inchi, cu ajutorul ecranului flexibil și a balamalei menționate anterior. Ecranul este ideal pentru a viziona videoclipuri, filme sau pentru a rula diferite aplicații și jocuri.
Pe de altă parte, Google a proiectat Pixel Fold cu un sistem video care promite să surprindă imagini de excepție. Camera principală are 48MP (f/1.7). Ea este urmată de o cameră ultra-wide (f/2.2) şi una tele (f/3), care au câte 10, 8 MP și oferă un zoom de până la 5x.
Când vorbim de stocare, telefonul pliabil bazează pe chipset-ul Tensor G2 și vine în varianta de 12GB RAM și 256/512GB. Bateria este compusă din două celule, plasată pe fiecare parte a dispozitivului. Are 4.800mAh, iar Google promite o autonomie de 48 de ore, scrie euronews.ro.