Sport

Goran Popov, amintiri de colecție cu Ilie Dumitrescu și Gabi Tamaș: „Ajunsesem în Anglia și văd un român care îmi vorbea în rusă”

Goran Popov, fost mare jucător al Macedoniei de Nord, a povestit mai multe amintiri pe care le are cu Ilie Dumitrescu și cu Gabi Tamaș.
17.06.2021 | 22:16
Goran Popov amintiri de colectie cu Ilie Dumitrescu si Gabi Tamas Ajunsesem in Anglia si vad un roman care imi vorbea in rusa
ADVERTISEMENT

Pe Ilie Dumitrescu, Popov l-a avut antrenor la AEK Atena, în timp ce pe Gabi Tamaș l-a avut coleg în Anglia, la West Bromwich Albion, unde a fost împrumutat timp de două sezoane de Dinamo Kiev.

Goran Popov s-a retras din fotbal în 2019, iar de-a lungul timpului acesta a trecut pe la echipe precum: AEK Atena, Dinamo Kiev, Steaua Roșie Belgrad, West Brom sau Heerenveen.

ADVERTISEMENT

Goran Popov, amintiri de colecție cu Ilie Dumitrescu și cu Gabi Tamaș

Goran Popov a fost prezent în România, pentru a urmări meciurile naționalei Macedoniei de Nord, calificată la primul turneu final din istorie. Fostul fundaș și-a adus aminte de întâlnirile pe care le-a avut de-a lungul carierei cu Ilie Dumitrescu și cu Gabi Tamaș:

Îl salut pe Ilie Dumitrescu, e cel mai bun antrenor și cea mai bună persoană pe care am văzut-o. A fost antrenorul meu la AEK, e o persoană foarte bună.

ADVERTISEMENT

Când am ajuns în Anglia, prima zi când am ajuns am văzut un tip român care vorbea în rusă cu mine. Era Gabi Tamaș, e un prieten bun de-al meu, vorbesc des cu el și ne-am simțit bine în Anglia”.

Totodată, Popov a vorbit și despre Mircea Lucescu, tehnician pe care îl apreciază enorm, deși nu a fost niciodată antrenat de el, fiind chiar rivali în campionatul Ucrainei:

ADVERTISEMENT

„Toată lumea îl știe pe Mircea Lucescu, la Șahtior a avut rezultate bune, iar când a ajuns la Dinamo Kiev, am știut că va face exact ce a făcut la Șahtior”.

Are așteptări mari de la viitorul Macedoniei de Nord

Goran Popov a vorbit și despre evoluțiile Macedoniei de Nord în primele două meciuri din grupa C, de la EURO 2020, spunând că este o bucurie pentru națiune ă fie prezentă la un astfel de turneu, însă vrea ca la următoarele ediții Macedonia de Nord să nu lipsească și să facă o figură mai bună:

ADVERTISEMENT

„Pentru Macedonia e o experiență în plus pentru noi, suntem fericiți și sperăm că în viitor să mergem la turneele finale și să jucăm bine cum am jucat cu Germania, cu Austria în prima repriză și Ucraina în a doua repriză”.

Macedonia de Nord a debutat împotriva Austriei, meci pe care l-a pierdut cu 3-1, veteranul Goran Pandev marcând primul gol din istoria macedonenilor la un turneu final.

În cel de-al doilea meci, Macedonia de Nord s-a confruntat cu Ucraina, însă trupa lui Shevcenko s-a impus cu 2-1, unicul gol al macedonenilor fiind înscris de Ezgjan Alioski, fundașul lateral al lui Leeds United.

  • 36 de ani este vârsta lui Goran Popov
ADVERTISEMENT