Sport

Graham Potter, primele declarații în calitate de manager al lui Chelsea: ”Reprezint acest club fantastic”

Noul manager al lui Chelsea, Graham Potter, a oferit prima reacție în această calitate. Englezul a fost numit în locul lui Thomas Tuchel.
11.09.2022 | 21:40
Graham Potter primele declaratii in calitate de manager al lui Chelsea Reprezint acest club fantastic
Graham Potter a semnat cu Chelsea un contract valabil pe cinci sezoane. Englezul promite să redea strălucirea echipei de pe Stamford Bridge. Sursa foto: Sports Mole
ADVERTISEMENT

Oficialii clubului Chelsea s-au orientat extrem de rapid după demiterea lui Thomas Tuchel și la foarte scurt timp i-au oferit banca tehnică lui Graham Potter. Noul antrenor vrea să redea strălucirea echipei de pe Stamford Bridge.

Graham Potter a oferit primul interviu în calitate de manager al lui Cheslea

Noul antrenor al ”albaștrilor” de pe Stamford Bridge, Graham Potter, și-a început mandatul odată cu prezentarea oficială. Imediat după acest eveniment Potter a oferit și primul interviu pentru site-ul clubului.

ADVERTISEMENT

Tehnicianul de 47 de ani le promite fanilor că echipa își va recăpăta strălucirea și că sub conducerea lui Chelsea va fi ceea ce își doresc suporterii cărora speră să le ofere multe motive să fie mândri.

Până să semneze c u Chelsea, Graham Potter le-a mai pregătit pe Leeds Carnegie, Ostersund (alături de care a cucerit Cupa Suediei), Swansea și Brighton & Hove Albion.

ADVERTISEMENT

”Sunt foarte mândru și entuziasmat că voi reprezenta Chelsea, acest club fantastic de fotbal. Sunt foarte entuziasmat în ceea ce privește colaborarea cu noua conducere a lui Chelsea și abia aștept să îi întâlnesc și să lucrez cu grupul de jucători, pentru a dezvolta o echipă și o cultură de care fanii să fie mândri.

Pe această cale, aș vrea să mulțumesc din tot sufletul lui Brighton & Hove Albion, pentru că m-au lăsat să pot beneficia de această oportunitate și în particular lui Tony Bloom și tuturor jucătorilor, staff-ului și suporterilor, pentru suportul lor cât timp am fost la club”, a spus Graham Potter, pentru site-ul oficial.

ADVERTISEMENT

Numirea lui Graham Potter a costat-o pe Chelsea o avere

Deși nu are în palmares rezultate deosebite cu echipele pe care le-a antrenat, Graham Potter a fost alegerea oficialilor lui Chelsea, pentru înlocuirea lui Thomas Tuchel.

La Brighton & Hove Albion, englezul a făcut o treabă excelentă, clubul din sudul Angliei devenind în ultimii ani un adversar de temut în Premier League.

ADVERTISEMENT

Pentru instalarea lui Potter pe bancă lui Chelsea, patronul Todd Boehly va achita 25 de milioane de lire sterline. Numai clauza de reziliere a englezului cu Brighton l-a costat 10 milioane de lire sterile.

Alte 15 milioane de lire sterline vor ajunge în conturile lui Thomas Tuchel și a staff-ului său, drept compensații financiare pentru rezilierea angajamentelor înainte de termen.

ADVERTISEMENT
Tags: