Life

Grațiela Duban, emisiune la Kanal D. Ce contract a semnat fosta concurentă de la Survivor România

Grațiela Duban revine pe sticlă după ce a fost concurentă în competiția sportivă Survivor România din Republica Dominicană.
03.11.2021 | 18:08
Gratiela Duban emisiune la Kanal D Ce contract a semnat fosta concurenta de la Survivor Romania
Grațiela Duban, emisiune la Kanal D. Ce contract a semnat fosta concurentă de la Survivor România. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Actrița rămâne fidelă postului de televiziune Kanal D, asta pentru că va prezenta o emisiune nouă. Soția lui Andrei Duban a semnat un contract important cu postul turcesc.

Fosta participantă de la Survivor România va modera show-ul „Deștepți cu banii”, un quiz show cu întrebări din domeniul financiar.

ADVERTISEMENT

Grațiela Duban nu va fi singură la cârma emisiunii de la Kanal D, ci alături de Vladimir Drăghia. Producția va fi difuzată începând cu data de 7 noiembrie, de la ora 15.00.

Grațiela Duban de la Survivor România, din nou pe sticlă. Ce emisiune va prezenta soția lui Andrei Duban

Coprezentatoarea emisiunii „Se strigă darul” de la Kanal D nu este străină de televiziune, deși provine din lumea teatrului. În trecut a fost concurentă și la „Ferma vedetelor”, de la Pro TV.

ADVERTISEMENT

Grațiela Duban și câștigătorul Exatlon din anul 2018 o vor avea alături și pe Nicoleta Deliu-Paşol – head of communication & CSR la BCR.

Cea din urmă este iniţiatoarea proiectului „Şcoala de Bani”. Nicoleta Deliu-Pașol este cunoscută ca fiind „profa de bani”, rolul ei fiind de a le explica oamenilor cum să-și gestioneze finanțele.

ADVERTISEMENT

Banca Comercială Română este implicată în noul proiect de la Kanal D, după cum arată reprezentanții postului de televiziune.

Grațiela Duban, declarații despre noul proiect de la Kanal D

„Telespectatorii vor avea ocazia să învețe foarte multe despre finanțele lor, cum să țină cât mai mult banii în portofel și, de ce nu, cum să îi înmulțească.

ADVERTISEMENT

Este un joc bazat pe informații despre bani și circuitul lor în viața noastră”, a declarat Grațiela Duban.

Desfășurarea emisiunii este una simplă. Mai exact, două echipe formate din doi membri se vor confrunta și vor trece printr-o serie de întrebări legate de domeniul financiar.

Fiecare ediție aduce în fața telespectatorilor o echipă câștigătoare, care va pleca acasă cu un premiu de 5.000 de lei. În plus, se califică automat în semifinală.

Echipele care ajung în semifinală se luptă pentru 10.000 de lei, o sumă deloc neglijabilă. În ceea ce privește marele premiu acesta este de 25.000 de lei.

ADVERTISEMENT