News

Grav accident de circulație în Vrancea. Doi șoferi au murit și alți doi copii, de 5 și 8 ani, au ajuns la spital cu răni grave

Un bărbat de 33 de ani, tatăl a doi copii de 5 și 8 ani, și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație, iar familia sa a ajuns la spital
26.04.2025 | 10:25
Grav accident de circulatie in Vrancea Doi soferi au murit si alti doi copii de 5 si 8 ani au ajuns la spital cu rani grave
Accident teribil în Vrancea. Doi șoferi morți după o coliziune frontală. Sursa foto: ISU Vrancea
ADVERTISEMENT

Un grav accident de circulație s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în județul Vrancea. Un șofer de 33 de ani, ce se afla în autoturism împreună cu familia sa, și-a pierdut viața după ce a adormit la volan și a intrat cu autoturismul pe contrasens. Familia sa, inclusiv doi copii de 5 și 8 ani, a fost transportată la spital. Sâmbătă dimineața autoritățile au anunțat decesul și celui de-al doilea șofer.

Șofer de 33 de ani, mort după un grav accident în Vrancea

Serviciul de ambulanță din Vrancea a fost alertat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 00.00, cu privire la producerea unui accident pe drumul european E85, în apropierea localității Garoafa. Sosite la fața locului, echipajele de salvare au constatat decesul unui bărbat de 33 ani din Vrancea, ce conducea un autoturism în care se afla familia sa.

ADVERTISEMENT

„În cursul nopții, la ora 23.51, Dispeceratul SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru un accident rutier pe E85, în localitatea Garoafa, două autovehicule implicate cu victime încarcerate. La solicitare au fost direcționate patru ambulanțe SAJ de urgență tip B2 și C2, și modulul de descarcerare SMURD”, se arată în comunicatul SAJ Vrancea.

Sursa citată precizează că șoferul autoturismului din Vrancea a fost declarat mort la locul accidentului, iar celelalte victime au fost transportate cu răni multiple la spital.

ADVERTISEMENT

„Au fost identificate cinci victime: trei adulți și doi copii. O victimă în vârstă de 33 de ani, sex masculin, a fost declarată decedată la locul accidentului rutier. Doi copii, în vârstă de 5 și 8 ani, au fost preluați și transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani cu politraumatisme. Doi adulți, în vârstă de 34 și 30 de ani, au fost de asemenea transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani”, au mai precizat cei de la SAJ Vrancea.

Șoferul a adormit la volan și a intrat pe contrasens

Sâmbătă dimineața, polițiștii de la IPJ Vrancea au anunțat și decesul celui de-al doilea șofer. Este vorba de un bărbat de 29 de ani, din Dâmbovița, care se afla la volanul autoturismului ce circula regulamentar și care a fost lovit de mașină șoferului din Vrancea.

ADVERTISEMENT

„Din nefericire, în urmă cu puțin timp a fost declarat decesul și celuilalt conducător auto”, a transmis IPJ Vrancea, sâmbătă dimineața. Polițiștii au precizat că accident s-ar fi produs după ce șoferul din Vrancea ar fi adormit la volan.

ADVERTISEMENT

„În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit că un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Tișița către Focșani, pe fondul oboselii, a adormit la volan și a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism, în care se afla o singură persoană.

În urma accidentului rutier a rezultat decesul, la fața locului, al conducătorului auto de 33 de ani, doi răniți grav și doi răniți ușor. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Vrancea.