Gregg Popovich, antrenorul de legendă al celor de la San Antonio Spurs, s-a căsătorit la vârsta de 77 de ani cu Mary Barth Budenholzer, în vârstă de 61 de ani. Ea este nimeni alta decât fosta soție a lui Mike Budenholzer, adică omul care i-a fost secund lui Popovich în NBA timp de nu mai puțin de 17 ani.
Potrivit documentelor oficiale emise în comitatul Bexar, cei doi s-au căsătorit pe data de 16 septembrie în statul american Texas, informează CBS Sports. Gregg Popovich a fost antrenor principal la San Antonio Spurs timp de 29 de ani, din 1996 până în 2025. În mai 2025, legendarul antrenor american cu origini croate și sârbe a decis să facă un pas în spate și astfel a renunțat la rolul de tehnician, devenind în schimb președintele francizei din NBA pe zona de operațiuni sportive.
Atunci, Mitch Johnson a devenit antrenorul principal al echipei în locul său. Popovich le-a adus celor de la San Antonio Spurs patru titluri în NBA, în 1999, 2003, 2005 și 2007. La toate aceste performanțe a pus umărul și Mike Budenholzer. Inițial, el a fost cooptat în cadrul francizei în rolul de analist video, încă din 1994, deci încă dinainte ca Gregg Popovich să devină antrenor principal.
Ulterior, exact din momentul numirii lui Popovich, adică de la startul sezonului 1996 – 1997, el a fost avansat și a început să facă parte din echipa de secunzi. Budenholzer a rămas în staff-ul tehnic al celor de la San Antonio Spurs până în anul 2013, iar în ultimii șase ani din acest interval a fost chiar principalul secund al legendarului antrenor american.
Așadar, drumurile celor doi s-au despărțit în 2013. Atunci, Gregg Popovich a rămas la San Antonio Spurs, continuând acolo până în 2025, după cum s-a notat anterior, în vreme ce Mike Budenholzer a decis să își urmeze propriul drum în antrenorat, devenind principal la Atlanta Hawks. Ulterior, el a mai antrenat în NBA și la Milwaukee Bucks, chiar câștigând acolo titlul de campion în 2021. În 2024, Budenholzer a fost numit la Phoenix Suns, dar nu a rezistat acolo decât un sezon, fiind demis deci în aprilie 2025.
Așadar, la ceva timp după ce colaborarea profesională dintre cei doi s-a oprit, mai exact în 2016, Mike și Mary Budenholzer au divorțat. În 2018, Erin, soția lui Gregg Popovich, a încetat din viață. După ceva timp, Popovich a început o relație cu fosta soție a lui Mike Budenholzer, iar acum cei doi s-au căsătorit.