Adrian Mutu crede că CFR Cluj a greșit în momentul în care l-a cedat pe Daniel Bîrligea la FCSB. Atacantul a semnat cu roș-albaștrii la începutul lui septembrie, când Gigi Becali a plătit 2.000.000 de euro pentru a îl transfera din Gruia.
Daniel Bîrligea a jucat 2 ani și jumătate la CFR Cluj. Ardelenii l-au transferat de la Teramo în ianuarie 2022, pentru doar 100.000 de euro, și l-a vândut cu sumă de 20 de ori mai mare. O afacere excelentă din punct de vedere financiar. Sportiv, vicecampioana a greșit, crede fostul său antrenor Adrian Mutu.
„(n.r. – Dacă erai patron la CFR, tu îl dădeai pe Bîrligea?) Nu. Nu l-aș fi dat pentru că nu sunt încă pregătiți. Nu au un alt atacant în afară de Louis Munteanu. Puteau juca cu doi atacanți, 4-4-2, un sistem care îl folosea Dan Petrescu. Jucai cu Louis Munteanu și cu Bîrligea.
Am fost acolo și știu câte ceva. A fost un transfer puțin forțat. A avut nevoie de un cash-flow imediat pentru a putea susține echipa imediat. Și oferta a fost incredibilă de la FCSB. Nu cred că se aștepta nimeni. 2 milioane e un preț excelent pentru România și fiecare are un preț.
Depinde cât au crezut sau nu în el cei de la Cluj. O echipă se bate la titlu când ai un atacant care trece de 10 goluri în campionat. Când un atacant trece de 10 goluri ai mari șanse să câștigi campionatul. Oricum el face un campionat bun”, a declarat Adrian Mutu, în exclusivitate la DON MUTU, show care e live pe FANATIK.RO, joia, de la ora 10:30.
Adi Mutu e convins că echipa lui Dan Petrescu ar fi avut un atac letal cu Daniel Bîrligea și Louis Munteanu. „E deranj mare pentru orice apărare în România și nu numai. Eu spun că CFR are și acum șanse la titlu. Nu trebuie să îi subestimăm niciodată. Chiar dacă are o echipă îmbătrânită, cu jucători trecuți de 35 de ani, unii.
Ambii jucători sunt jucători mobili. Niciunul nu e 9-le ăla clasic, mare, static. Sunt jucători mobili, care atacă spațiile. Cred că se și completează. Și au un mare plus față de alții din România și nu numai. Au execuții amândoi. Poate într-o zi o să-i vedem la echipa națională”, a mai spus antrenorul în vârstă de 45 de ani.
„Se completează. Lui Louis îi place să vină să joace al doilea atacant în spatele vârfului e mobil, are tehnică, execuții de la distanță. Iar Bîrligea, în careu, e șarpe veninos. Trebuie să fii foarte atent că te mușcă.
(n.r. – Dacă ar fi să alegi acum unul dintre Alibec, Louis Munteanu și Bîrligea?) Bîrligea. (n.r. – De ce? Ce are în plus?) Nu e vorba de ce are în plus. Ți-am respuns că m-ai întrebat. Dar e un context în care ți-am răspuns. Depinde unde ești. Dacă ești la CFR poți să iei pe oricare dintre Alibec, Louis și Bîrligea. Că se completează. Dacă ești la FCSB nu poți să joci 4-4-2, pentru că nu își prea are rostul. Ai jucători care seamănă cu Louis Munteanu, deci e mult mai util Bîrligea. Prefer forma de moment”, a conchis „Briliantul”.