Greșeala pe care mulți turiști o fac atunci când plătesc cu cardul. Este o practică pe care o aleg mulți în vacanțele din străinătate.
Mulți preferă să cunoască moneda în care plătesc, așa că aleg de multe ori o conversie în moneda pe care o știu. Doar că această conversie poate avea taxe ascunse. Iar clienții plătesc, de fapt, mai mult decât ar fi dacă ar da banii în moneda locală.
În unele restaurante turiștilor, când plătesc cu cardul, li se poate da posibilitatea de a plăti în moneda lor de origine. Această funcție este denumită conversie dinamică a monedei.
Pe scurt, aceasta transformă factura din moneda locală în moneda din țara natală. Ea îți oferă o idee mai bună despre câți bani ai cheltuit. Doar că această operațiune are un preț și taxele nu sunt deloc mici.
Taxa medie pentru această conversie este de circa 7,6% din suma totală. Mulți nici măcar nu știu de aceste taxe ascunse. Sau pur și simplu preferă să plătească cu cardul în vacanțele din străinătate în moneda pe care o cunosc.
Mai mult de jumătate din clienții care călătoresc în alte țări aleg să plătească în moneda din țara natală, conform DC News.
Pe lângă faptul că așa pot fi înțelese mai ușor prețurile, mai este important și faptul că tarifele nu sunt afișate în mod explicit. Greșeala pe care mulți turiști este că nu știu că trebuie să plătească în plus atunci când aleg această conversie.
Spre exemplu, dacă un călător din Franța merge la cină în Marea Britanie și are o factură de 88 de lire sterline atunci în euro echivalentul este de 100 de euro.
Dar plata făcută în moneda pe care acesta o cunoaște poate fi mult mai mare și poate duce chiar la 107 euro. Serviciul pentru alegerea monedei în care să plătești poate fi unul foarte profitabil pentru restaurante.
Acestea pot obține venituri importante din conversii și se pot ridica chiar la 1% din valoarea tranzacției.