Confruntate cu ambiţiile lui Donald Trump, care râvneşte la Groenlanda încă din 2019, autorităţile de la Nuuk şi Copenhaga fac front comun împotriva liderului de la Casa Albă. În spatele acestei alianțe împotriva presiunii în creştere a americanilor există însă tensiuni latente între Danemarca și teritoriul autonom din nordul Atlanticului.
„Există multe resentimente legat de istoria colonială cu Danemarca. Frustrări pot fi întâlnite în întregul spectru politic groenlandez. Toată lumea crede că acest colonialism a fost fundamental nedrept, dar opiniile diferă cu privire la viitor și la relațiile cu Copenhaga”, spune istoricul Astrid Nonbo Andersen, cercetător la Institutul Danez pentru Studii Internaționale (DIIS).
Deşi regii Danemarcei pretindeau încă de la jumătatea secolului al XV-lea că Groenlanda le aparţine, insula a fost încorporată regatului abia în 1721. Controlul strict al danezilor asupra locuitorilor insulei s-a manifestat mai întâi sub aspectul religiei, încercându-se creştinarea băştinaşilor, apoi a urmat monopolul comercial al Copenhagăi asupra insulei şi încercarea de „danizare” forţată a inuiţilor.
Politica de „danizare” a început să se manifeste pregnant după Al Doilea Război Mondial şi viza ștergerea culturii, limbii și tradițiilor tradiționale inuite pentru a impune o cultură daneză. Aceasta a marcat începutul unei modernizări forțate a insulei, traumatizantă pentru mulţi locuitori, obligați să-și părăsească satele și să se stabilească în centre urbane. „La acea vreme, elitele groenlandeze, familii mixte care trăiau într-o bulă de privilegii, susțineau ele însele această politică de ‘danizare’. A fost nevoie de o nouă generație de politicieni groenlandezi pentru a asista la unele revendicări pentru drepturile teritoriale și o identitate unică, care nu este nici daneză, nici scandinavă”, a explicat antropologul Pia Bailleul, pentru France 24.
Analiştii au remarcat că în spatele aparenței modernizării Groenlandei se ascunde o latură întunecată a rasismului și paternalismului, mult timp ignorată de opinia publică daneză: adopții forțate, ducerea copiilor groenlandezi în centre de plasament, discriminare.
Astfel, ]n 1951, 22 de copii inuiți au fost luați de lângă familiile lor și duși în Danemarca pentru a fi „reeducați” în spirit danez. Majoritatea nu s-au mai întors niciodată la familiile lor, pierzându-și limba și identitatea culturală, în timp ce supraviețuitorii au cerut și primit despăgubiri din partea statului danez.
Ultimele decenii au fost marcate de o serie de scandaluri care au afectat grav relațiile dintre cele două teritorii. Printre cele mai sensibile cazuri se numără cel al sterilizării forțate a mii de femei inuite între 1960 și începutul anilor 1990. „Afacerea steriletelor” a ieșit la iveală abia în 2017, grație mărturiei Najei Lyberth, căreia un medic danez i-a aplicat un dispozitiv contraceptiv când avea doar 14 ani, fără explicaţii, fără consimţământ, fără acordul părinţilor. Sub pretextul eliberării sexuale, scopul real era reducerea ratei natalității în rândul populației indigene, care s-a înjumătățit în câțiva ani. Conform unui raport al istoricilor, peste 4.000 de femei inuite au fost afectate de aceste campanii de sterilizare forțată, care au provocat victimelor daune psihologice și fizice ireversibile.
Confruntat cu aceste dezvăluiri, guvernul danez, care a ezitat adesea să răspundă revendicărilor groenlandezilor, a ales să destindă tensiunile recunoscându-și responsabilitatea şi deschizând calea pentru despăgubiri. „Danemarca s-a concentrat recent mai mult pe istoria colonială, conștientizând din ce în ce mai mult că era necesar să asculte mai atent cerințele groenlandezilor”, notează Astrid Nonbo Andersen, amintind că încă din 2013 Nuuk și Copenhaga au convenit asupra creării unei comisii de reconciliere. Dincolo de contextul presiunilor americane, „există o sinceritate istorică autentică” în această căință, consideră Pia Bailleul. „Atitudinea premierului danez, Mette Frederiksen face parte din această mișcare de colaborare care corespunde și orientării politice a guvernului de coaliție groenlandez”, remarcă ea.
Analiza France 24 remarcă însă că dincolo de încercările de reconciliere rămân frustrările unui teritoriu autonom care se confruntă cu o multitudine de provocări sociale: creșterea prețurilor proprietăților, îmbătrânirea populației, sărăcia, alcoolismul. Insula are, de asemenea, trista reputaţie de a avea una dintre cele mai mari rate de sinucidere din lume: 81 la 100.000 de locuitori, comparativ cu doar 10,8 în Danemarca.
Cu toate acestea, Donald Trump nu a reușit să profite de resentimentul simțit de unii groenlandezi față de Copenhaga. În ciuda drumului spre independență parcurs încă din 2009 și a semnării unui tratat care acordă o autonomie sporită, influența Danemarcei rămâne predominantă în cea mai mare insulă din lume. Copenhaga își păstrează prerogative cheie, în special în domeniile apărării, politicii externe și justiției şi oferă o subvenție anuală reprezentând aproape 60% din bugetul Groenlandei, în medie de 4 miliarde de coroane daneze pe an (aproximativ 535 de milioane de euro).
Deși groenlandezii au ales în mod clar Danemarca și UE în acest context tulbure, aspirațiile pe termen mediu ale locuitorilor insulei rămân intacte. „Nu vrem să fim americani, nu vrem să fim danezi, vrem să fim groenlandezi”, au declarat liderii celor cinci partide groenlandeze reprezentate în parlamentul local, care visează la o independență rapidă a insulei.