Fayaz Mirdoraghi, fotbalist de 25 de ani ce evoluează în prima ligă din Iran, a trăit clipe de groază într-un meci de campionat. Fundașul lui Esteghlal Khuzestan a fost foarte aproape de o tragedie după ce a încercat o aruncare de la margine într-un stil atipic.
Incidentul s-a produs în urmă cu câteva zile, mai exact pe 24 octombrie, când Malavan și Esteghlal Khuzestan s-au întâlnit într-un meci din campionatul Iranului, iar gazdele s-au impus cu scorul de 2-1.
Toți spectatorii și jucătorii au uitat însă de competiție pentru câteva secunde, după ce Fayaz Mirdoraghi a fost aproape de o tragedie. El a încercat să arunce de la margine într-un stil acrobatic, făcând o tumbă înaintea aruncării pentru a avea un elan mai mare, însă procedeul a fost cât pe ce să se sfârșească foarte urât.
Fotbalistul a alunecat chiar înainte de a se roti și nu a mai reușit să se sincronizeze, iar acest lucru a rezultat într-o căzătură foarte dură în cap, lucru ce putea să-i fractureze gâtul sportivului și chiar să-l lase paralizat pe viață.
„Înainte să arunc mingea, piciorul meu a alunecat pe marginea de fier din afara terenului. Din fericire, nu mi s-a întâmplat nimic grav. Cred că voi rări aruncările – catapultă de acum înainte. Nu pot renunța de tot… este stilul meu”, a spus fotbalistul, conform tasnimnews.com.
Asemănător cu iranianul, însă nu în același context, Samuel Asamoah, fotbalist trecut pe la FCU Craiova, putea, de asemenea, să fie victima unei tragedii. Spre deosebire de Fayaz Mirdoraghi, el nu s-a accidentat atât de prostește, ci a fost împins și a intrat cu capul în panourile publicitare de la marginea terenului.
El a suferit o leziune cervicală gravă și putea rămâne paralizat, însă, ca prin minune, la puțin timp de la acel moment, este aproape recuperat: „Îi mulţumesc mereu lui Dumnezeu pentru darul vieţii pe care mi l-a făcut”, a declarat fotbalistul togolez.