Cel mai probabil greva va fi declanșată luna viitoare, în noiembrie. Lucrătorii de la metrou trebuie să decidă dacă vor începe protestul sau dacă vor mai da o șansă negocierilor, cu toate că cererile lor sunt respinse încă din luna octombrie. Asta, după ce contractul colectiv de muncă a expirat pe 1 octombrie.
În acel moment sindicaliștii au fost mandatați să negocieze un nou contract, mult mai avantajos pentru angajați, însă aceste negocieri nu s-au concretizat favorabil. Conform Digi 24, contractul colectiv de muncă le aduce angajaților Metrorex diverse beneficii, în principal condiții mai bune de muncă.
Conform Digi 24, există șanse să mai avem o rundă de negocieri pe ultima sută de metri, însă liderul de sindicat de la Metrorex a anunțat că va face demersurile legale ca în aproximativ două săptămâni să fie declanșată o grevă generală. Asta ar însemna că metroul Bucureștean să funcționeze cu doar 30% dintre angajați.
În acest scenariu sute de mii de oameni care folosesc zilnic metroul ar trebui să își găsească alte modalități de transport. Asta ar însemna, automat, un trafic infernal pentru București, un oraș oricum sufocat de numărul exagerat de mare de autoturisme. Practic, așa cum arată și sursa citată, negocierile pentru noul contract colectiv de muncă au rămas momentan în aer.
”Mergem până la capăt, cu grevă generală. Conducerea nu vrea să stea de vorbă cu noi. Spun că legea nu le permite să facă majorări salariale. Dar la STB cum de s-a putut? Le-au dat și bonuri, și ce au cerut. La noi nu se poate? Dacă nu ajungem la o înțelegere, vom demara toate procedurile pentru o grevă. Vom ajunge chiar și la o grevă generală, mergem până la capăt”, s-a plâns liderul sindical Marian Artimon pentru Gândul.
O grevă generală în plin an școlar și universitar are toate șansele să paralizeze Bucureștiul. Se pare că cerințele angajaților de la Metrorex ar fi considerate exagerate de către conducere, mai ales că aceștia vor asigurări private de sănătate și alte beneficii considerate de lux. Asta, în condițiile în care Metorex oricum are mari probleme financiare și de sustenabilitate.
”În condițiile în care pleacă foarte mulți oameni la pensie, sarcinile acestora sunt preluate de oamenii care rămân. Asta înseamnă muncă în plus, fără mai mulți bani. Presiune mai mare, ceea ce este foarte periculos pentru siguranța călătorilor. Dacă cei din conducere nu vor înțelege cerințele noastre, cu siguranță, la sfârșitul lunii octombrie declanșăm proteste, se poate ajunge și la grevă”, au mai transmis sindicaliștii.
Ultima grevă la Metrorex a avut loc în 2021, iar atunci Ion Rădoi și-a pierdut funcția de lider de sindicat. Actualul lider de sindicat se plânge că oamenii au mari probleme de sănătate pentru că lucrează în subteran și au existat chiar și cazuri când angajați Metrorex au murit din cauza acestor condiții.
”Din cauza condițiilor grele din subteran, majoritatea colegilor au probleme cardio-respiratorii, mai ales din cauza proastei ventilații. Sunt probleme de sănătate și din cauza iluminatului artificial, nu există lumină naturală. Sunt probleme mari cu oasele, din cauza faptului că zidurile produc radiații. Sunt și câmpuri electromagnetice. Undeva la 70% dintre colegi au probleme cardio-vasculare și de respirație. Ne-a murit o colegă”, transmitea sindicalistul.