Angajații metroului din București fac grevă japoneză din cauza „ordonanței trenuleț”. Deși și-au strigat nemulțumirile de mai mult timp, aceștia susțin că nu au reușit să ajungă la o înțelegere, așa că, în curând, vor lua alte măsuri.
Ziua de luni, 3 februarie, a început cu o grevă la metrou. Uniunea Sindicatul Liber din Metrou (USLM) a decis declanșarea ei pentru a atenționa călătorii, dar și personalul de decizie.
În cazul în care solicitările sindicaliștilor nu vor fi ascultate, vor declanșa o grevă de exces de zel, în data de 10 februarie. Aceștia sunt nemulțumiți de „ordonanța trenuleț” care le-a anulat creșterile salariate negociate și prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, încheiat la începutul lui decembrie 2024.
„Luni (3 februarie, n.r.) vom afișa greva japoneză pe toate cabinele de acces și pe trenuri și vom atrage atenția de ce suntem în această grevă”, a precizat recent liderul USLM, Marian Artimon, pentru agerpres.ro.
De asemenea, Metrorex a anunțat că trenurile circulă conform programului. În același timp, Artimon se plânge de volumul mare de muncă și de deficitul de personal.
„Greva de exces de zel face parte din tipurile de greve propriu-zise. Grevele de exces de zel înseamnă că ești foarte atent la tot ce trebuie să faci și dacă se respectă legislația cu privire la muncă și la atribuțiile pe care le ai.
Dacă nu am două persoane cu care să fac lucrarea, cum spune la Instrucțiune, nu fac lucrarea. Nu am responsabilitățile cu trenul efectuate, nu ies cu trenul, chiar dacă mă roagă orice șef.
O să facem și o reclamație la ITM, pentru că, pe lângă faptul că suntem puțini și muncim mult, ni se mai spune să fim și mai puțini”, a declarat liderul USML, Marian Artimon, pentru Buletin de București.
Mai mult, liderul sindical a indicat o nouă problemă, ce afectează activitatea Metrorex. Acesta susține că timpii de odihnă nu sunt respectați din cauza numărului deficitar de angajați, ce face ca funcționarea trenurilor, în special celor de pe Magistrala 2, să fie cu mult îngreunată.