Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) avertizează că orice modificare a regulilor de pensionare pentru polițiști și militari va provoca proteste și grevă. Președintele SNPPC, Zelca Vasile, a precizat pentru FANATIK că reacția va fi cel puțin la fel de fermă ca în ianuarie 2025, când polițiștii au ieșit în stradă pentru a pune presiune asupra Guvernului.
Zelca Vasile, liderul SNPCC a relatat pentru FANATIK principalele puncte discutate în cadrul întâlnirii recente cu vicepremierul și ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, la care au participat reprezentanți ai sindicatelor din sistemul de ordine publică și securitate. Întâlnirea a avut loc într-un context amplificat de discuțiile publice privind o posibilă modificare a regulilor de pensionare în familia ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională (AOPSN) și pe fondul presiunilor pentru reducerea deficitului bugetar.
Oficialul SNPPC a subliniat că, în urma unei ședințe anterioare între premieri și vicepremieri, a fost analizat modul de reducere a deficitului bugetar, iar concluzia generală a fost că, pentru familia ocupațională din AOPSN, nu se ia în calcul diminuarea de personal.
Însă, proiectul privind ieșirea la pensie a celor din sistem este în continuare luat în calcul, iar această perspectivă ridică serioase semne de întrebare în rândul angajaților din structurile de ordine publică și securitate. Potrivit liderilor sindicali, o intervenție rapidă asupra vârstei de pensionare sau asupra modului de calcul al pensiilor ar putea genera efecte imediate și greu de gestionat la nivelul întregului sistem.
În acest context, președintele SNPPC atrage atenția asupra riscului ca un număr semnificativ de polițiști și militari cu experiență să părăsească simultan sistemul, ceea ce ar crea un dezechilibru major în structurile responsabile de siguranța națională.
„MAI-ul are în prezent undeva la 15.000 de polițiști și militari care se pot pensiona oricând pentru că îndeplinesc condițiile. Și eu sunt unul dintre ei, de exemplu. Am aproape 50 de ani și 29 de ani de vechime doar în minister. Sunt polițist de la 20 de ani.
La nivel de MApN și servicii mai sunt undeva la 8.000 de militari care se încadrează la pensie. Prin urmare, dacă se intervine brusc pe vârstă de pensionare, pe forma de calcul a pensie, undeva la 23.000 de oameni se pot pensiona subit. Să-ți plece din sistem 10% din personal, personal care are fiecare în parte cel puțin 25 de ani de vechime, ar fi un dezastru pentru apărarea, ordinea publică și securitatea națională a României.
Poți aduce în locul lor 23.000 de tineri. Să presupunem prin absurd că îi poți înlocui. Doar că cei 23.000 de tineri nu vor putea face ce fac 23.000 de oameni care au cel puțin 25 de ani de experiență fiecare. E clar că ar fi un colaps din acest punct de vedere”, a declarat Zelca Vasile, pentru FANATIK.
În opinia liderului SNPPC, înainte de a fi luate în calcul măsuri care să afecteze direct cariera sau veniturile polițiștilor și militarilor, autoritățile ar trebui să clarifice aplicarea legislației existente și restanțele acumulate în ultimii ani. Din această perspectivă, Zelca Vasile a subliniat că eforturile de reducere a deficitului bugetar nu pot fi transferate exclusiv asupra acestei categorii profesionale.
„Această reducere a deficitului nu trebuie pusă pe spatele polițiștilor și militarilor. Pentru că nu trebuie să uităm că legea 153, privind salarizarea bugetărilor, emisă, promulgată, votată în 2017, încă nu este aplicată polițiștilor și militarilor. Este aplicată undeva la un nivel de 55-60% din ce prevede legea. Deci statul, din 2017 încoace, a făcut miliarde de euro economie neaplicând o lege votată în parlament și promulgată de președinte.
Aceasta a fost amânată etapizat cu fiecare ordonanță trenuleț dată la fiecare final de an. Nu s-au aplicat anumite segmente importante din lege. Și vă dau câteva exemple. Mâine avem repartiția agenților de poliție de la Câmpina și Cluj. Cei mai mulți dintre cei peste 1.400 de absolvenți nu vor prinde loc în județul lor și vor merge pe nevoia ministerului”
Legea vine și spune, pentru că nu te duci la tine în județ cu munca, îți dau în compensare chiria. Numai că această chirie este blocată la nivelul anului 2009. Adică un polițist în București primește 400 de lei chirie. În timp ce el achită 1.600-2.000 de lei chirie.
Sporurile sunt blocate la nivelul anului 2018. Adică sunt în urmă cu șapte ani, opt ani. Prima de instalare, tot ce înseamnă indemnizație sunt blocate la decembrie 2009. Norma de hrană este blocată la anul 2017. De aici rezultă acele economii pe care statul român le face de ani de zile. Economii care se traduc în miliarde de euro”, a ținut să puncteze oficialul de la SNPPC.
În continuarea discuției cu FANATIK, sindicalistul a menționat și contextului internațional tensionat. Acesta subliniază că astfel de decizii ar trebui analizate cu maximă responsabilitate, în condițiile în care mediul de securitate este marcat de instabilitate și provocări majore la nivel global.
„Să vii acum, să spui că, dom’le, trebuie să vedem ce tăiem, cum compensăm de la această familie ocupațională, când ai un război la graniță, când vedem ce fac Statele Unite, ce se întâmplă cu China și Taiwan. Se reconfigurează oarecum mapamondul. Mi se pare de domeniul inconștientului.
SNPPC nu odată a pus întrebarea aceasta: cine are interes să slăbească capacitatea României de a-și asigura apărarea, ordinea publică și securitate națională. Ori un trădător, ori un inconștient”, mai spune Zelea Vasile.
În ultimii ani sistemul de pensii militare a trecut prin modificări semnificative, care afectează direct cariera și perspectivele de pensionare ale polițiștilor, militarilor, pompierilor și altor categorii din familia ocupațională AOPSN. Conform liderilor sindicali, schimbările au fost introduse prin jalonul 216 din PNRR, din octombrie 2023, și au vizat atât vârsta de pensionare, cât și formula de calcul a pensiilor.
Astfel, vârsta standard de pensionare a fost stabilită să crească gradual până la 65 de ani, etapizat până în anul 2035. În paralel, metoda de calcul a pensiilor a suferit modificări importante: în prezent, un polițist care se pensionează beneficiază de media salariului net realizat în 15 luni consecutive alese din ultimii 5 ani de activitate. În schimb, în 2035, media va fi calculată pe ultimele 72 de luni, iar cei care se vor pensiona după 2040 vor avea pensia calculată pe baza ultimilor 300 de luni, adică pe aproximativ 25 de ani de activitate.
Având în vedere aceste aspecte, Zelca Vasile a mai adăugat că modificările propuse nu țin cont de particularitățile profesiilor din sistemul de ordine publică și securitate națională, unde riscurile și sacrificiile sunt mult mai mari decât în alte domenii. El subliniat că diferențele semnificative de speranță de viață și condițiile dificile de muncă fac absolut necesare măsuri de compensare, pentru ca angajații să nu fie dezavantajați în comparație cu civilii.
„Nu se poate ca tu să-mi ceri mie să-mi sacrific viața pentru țară, iar apoi să mă pui cu semn de egalitate față de civil, de cel care nu are această obligație. Cu tot respectul pentru civil și cu tot respectul pentru celelalte profesii. Speranța de viață în MAI este 62,5 ani.
Cum primesc eu o pensie, dacă mă pensionez la 65 de ani? Este cu 10 ani mai mică decât a unui civil. Un civil are speranță de viață în România 72 de ani bărbatul, 74 de ani femeia.
De aceea, Guvernul, indiferent de culoarea sa politică, trebuie să vină și să ne sprijine prin compensări, printr-un salariu adecvat, printr-o carieră predictibilă. Pentru ca tinerii să vină cu încredere către această profesie, dar și pentru mine, care sunt pe final de carieră, să-mi doresc să mai rămân până când mă dau ei afară. Nu să caut prima ocazie să ieși din sistem de teamă că va veni un guvern Bolojan sau cum l-o chemat pe viitorul premier, care să nu facă altceva decât să puncteze electoral.
Eu am lucrat operativ între 1996-2022 până m-am suspendat pentru activități sindicale. Plecam de acasă și nu știam dacă mă întorc la copii și la soție. Mulți colegi de-ai mei, din păcate, nu s-au mai întors. Dacă tot îmi asum riscurile, eu nu sunt de acord nici ca persoană fizică, nici ca lider sindical, nici ca polițist, să vină cineva și, pe final de carieră, să-mi schimbe condițiile de pensionare. Nu o să fim de acord niciodată”, a mărturisit liderul SNPPC.
Fără doar și poate, în fața unei decizii tranșante luate de cei din guvernul Bolojan, Zelea Vasile a comunicat că sindicatul va reacționa ferm, folosindu-se de toate pârghiile legale, așa cum s-a întâmplat și în ianuarie 2025, când activitatea a fost întreruptă și s-au organizat proteste pentru a pune presiune asupra decidenților. De asemenea, oficialul a mai menționat că se așteaptă clarificări, inclusiv din partea CCR, pe marginea reformei pensiilor magistraților și a altor aspecte legale aflate în așteptare.
„Deocamdată urmează un calendar în care coaliția trebuie să se întâlnească să vadă dacă au, să zic așa, consens politic. După care, dacă va exista consens politic, să se lucreze la un eventual proiect. Cu siguranță că vom avea reacție cel puțin cum au fost cele din ianuarie 2025, când am întrerupt activitatea, când am ieșit în stradă, când am pus presiune pe decidentul politic prin toate pârghiile legale pe care le are FSNPPC ca sindicat și federație sindicală.
Noi am sfătuit colegii care se încadrează la pensie să nu se grăbească, pentru că odată depus raportul de pensionare și emis actul administrativ privind încetarea raporturilor de serviciu, nu mai poate fi întors acel act. Nu mai poți să te întorci în sistem. Cu siguranță vom cere o perioadă de tranzitorie așa cum au prevăzut și magistrații. Trebuie să așteptăm să vedem ce se întâmplă la CCR cu reforma pensiilor magistrațiilor. Sunt multe elemente care sunt în așteptare, ca să zic așa”, a fost poziția oficială transmisă de Zelea Vasile, pentru FANATIK.